- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Petre Grigoraş a anulat cantonamentul de la Herculane al echipei Pandurii
Tehnicianul Petre Grigoraş a decis ca formaţia Pandurii să nu mai efectueze al treilea cantonament, la Herculane, deoarece terenurile din staţiune nu sunt mai bune decât cele din Târgu Jiu şi nu sunt condiţii de refacere necesare pentru o astfel de perioadă de pregătire.
"Starea terenului nu e mai bună decât a terenurilor de la Târgu Jiu, iar acest lucru nu avea cum să se prevadă pentru că totul depinde de starea vremii. Terenul de la Herculane a suferit şi el toate intemperiile din această iarnă şi a fost afectat. S-a constatat că sunt condiţii bune de masă şi cazare, dar nu şi de pregătire şi refacere, iar Petre Grigoraş a spus că dacă nu sunt condiţii bune de recuperare şi nici terenuri bune să nu mai meargă în acest stagiu", a declarat preşedintele executiv Eugen Pârvulescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Echipa Pandurii va rămâne la Târgu Jiu să se antreneze în cele două săptămâni care mai sunt până la reluarea campionatului. "Avem condiţii foarte bune aici şi de pregătire şi de refacere. Vom avea în această perioadă şi două meciuri de verificare până la prima etapă", a menţionat oficialul de la Pandurii, precizând că gorjenii vor juca un meci amical la Rovinari, cu Jiul Rovinari, sau la Cărbuneşti, cu o echipă de Liga a III-a. Rămâne perfectat pentru duminică, 20 februarie, amicalul de la Severin cu Gaz Metan CFR Craiova, acesta fiind programat de la ora 18.00.
Pe de altă parte, portarul echipei Pandurii, Pedro Mingote, a revenit la Târgu Jiu şi şi-a reluat pregătirile, după o perioadă de recuperare. "Nu mă mai doare deloc nici la efort. Sunt bine şi mă pot pregăti normal. A fost o recuperare mai dificilă cu procedee specifice, dar mă bucur că totul a trecut acum şi sper să fie bine şi să pot să mă antrenez normal şi să îmi ajut echipa. La cum mă pregătesc acum sper să pot să intru rapid şi la joc şi să pot reveni pe teren la meciul cu Oţelul din prima etapă. Deocamdată mă mai antrenez un timp separat pentru a recupera pregătirea fizică", a afirmat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Alegeri prezidențiale 2024 și Referendum București. Secțiile de votare s-au deschis în toată țara. Până la ora 10:00, prezența la vot este de 7,20%. 1,2 milioane de români au votat
-
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor
-
Ion Cristoiu: A doua viaţă a lui Agamiţă Dandanache
-
Războiul din Ucraina, ziua 1005. Rachetele nord-coreene utilizate de Rusia conţin componente fabricate în SUA şi Europa – CNN / Mediazona confirmă identităţile a aproape 80.000 de soldaţi ruşi ucişi în Ucraina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO