„Nu am semnat nicio reziliere, nu a vorbit nimeni cu mine şi am contract până în vară. Am făcut şi eu o glumă. Orice antrenor când îşi face propria analiză consideră că putea face mai mult, că ar fi putut reuşi mai mult. Nu trebuie să regret absolut nimic sau să-mi reproşez anumite lucruri. Ar fi trebuit să mă gândesc mai bine atunci când am decis să iau o echipă în plin campionat. În rest nu pot să spun că regret multe lucruri. Cu puţină şansă am fi avut mai multe puncte în plus, am fi fost în cărţi. Fuse şi se duse. Chiar dacă nu am fost anunţat oficial, e clar, pentru că am ascultat declaraţiile tuturor. O să văd când îmi reziliez contractul”, a spus Grigoraş, la Dolce Sport.
Acţionarul grupării CFR Cluj, Arpad Paszkany, a declarat, luni, că Vasile Miriuţă a fost numit în funcţia de antrenor al echipei pregătite până acum de Petre Grigoraş, fiind nemulţumit de rezultatele echipei în prima parte a campionatului.
Vasile Miriuţă a antrenat în acest sezon formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ, la conducerea căreia fusese instalat în vară. În vârstă de 45 de ani, Miriuţă antrenase înainte de Ceahlăul echipa a doua a grupării germane Energie Cottbus.
După 19 etape, CFR Cluj ocupă locul 7 în clasamentul Ligii I, cu 28 de puncte. Petre Grigoraş a preluat echipa CFR Cluj în etapa a V-a a Ligii I, când l-a înlocuit pe Mircea Rednic.