Petre Grigoraş: Mă bucur pentru cele trei puncte, dar meciul a fost dezordonat
Antrenorul Petre Grigoraş s-a declarat bucuros de cele trei puncte obţinute de echipa Poli Iaşi în meciul cu Astra Ploieşti, scor 2-0, însă a caracterizat meciul disputat vineri ca fiind unul "dezordonat".
Petre Grigoraş: Mă bucur pentru cele trei puncte, dar meciul a fost dezordonat (Imagine: Mediafax Foto)
"Cu excepţia primului sfert de oră, când am jucat mai agresiv, în rest a fost un meci dezordonat. Oricum trebuie să-i felicit pe băieţi pentru victorie şi pentru faptul că nu am mai luat gol, capitol la care eram pe primul loc după primele trei etape. Schimbările forţate pe care le-am făcut după pauză au slăbit potenţialul echipei. Cei care au intrat nu au adus acea prospeţime de care aveam nevoie. Sunt bucuros până la urmă că am luat trei puncte, dar dacă nu ne îmbunătăţim jocul, ne va fi foarte greu în continuare", a spus Grigoraş, care a adăugat că va mai transfera 2-3 jucători la Poli Iaşi.
Tehnicianul a adăugat că pentru Poli Iaşi urmează un meci cu FC Vaslui, echipă pe care o vede "în primele trei clasate" la finalul sezonului.
Echipa Poli Iaşi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), formaţia Astra Ploieşti, într-un meci contând pentru etapa a IV-a a Ligii I.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO