- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Petre Grigoraş nu a făcut deplasarea la Turnu Severin, pentru meciul cu Craiova
Preşedintele clubului Poli Iaşi, Cristian Stărică, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că antrenorul Petre Grigoraş nu a făcut deplasarea la Turnu Severin, pentru meciul cu Universitatea Craiova, din cadrul etapei a XXIII-a a Ligii I, din cauza unor probleme medicale.
Petre Grigoraş nu a făcut deplasarea la Turnu Severin, pentru meciul cu Craiova (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)
"Antrenorul Petre Grigoraş nu a făcut parte din delegaţia care a plecat astăzi (n.r.- sâmbătă) spre Severin din cauza unor probleme medicale. Acesta a fost învoit până marţi. Din câte am înţeles, domnului Grigoraş i s-a făcut rău în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, medicii prescriindu-i un tratament medicamentos. Cred că e vorba despre o cădere de tensiune. Sper că băieţii vor juca împotriva Craiovei şi pentru domnul Grigoraş!", a spus Stărică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
COVID a fost scăpat dintr-un laborator din China, potrivit FBI. Agenția nu a avut voie să-l informeze pe Biden
-
Petrişor Peiu: Guvernul Ciolacu II începe cu austeritate
-
Diana Buzoianu, deputată USR: Nu am fugit de la guvernare, dar noi voiam nişte soluţii concrete
-
Revoluţia AI vine din China! DeepSeek V3 depăşeşte GPT-4 şi redefineşte limitele tehnologiei
Cristian Stărică a dezminţit speculaţiile conform cărora relaţiile contractuale dintre antrenorul Petre Grigoraş şi Politehnica Iaşi ar fi încetat.
"Am auzit şi eu că sunt nişte persoane cărora le plac speculaţiile şi care au dat deja ca sigură despărţirea de Petre Grigoraş. Vreau să vă asigur că acestea sunt pure invenţii. Domnul Grigoraş a plecat după golul al doilea înscris de FC Vaslui, pentru că, într-adevăr, se simţea rău. La fel s-a întâmplat şi acum, înaintea plecării spre Severin", a mai spus Stărică.
Pentru partida cu Universitatea Craiova, delegaţia clubului Politehnica Iaşi a făcut deplasarea cu avionul până la Timişoara, cu o cursă de linie, urmând ca drumul de la Timişoara până la Turnu Severin să fie făcut cu autocarul.
Partida Universitatea Craiova - Politehnica Iaşi se va disputa, duminică, de la ora 13.30, pe stadionul "Municipal" din Drobeta Turnu Severin, contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii I.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO