Petrescu l-a bătut pe Hagi. CFR Cluj a refăcut avansul faţă de FCSB

Publicat: 16 12. 2021, 22:26
Actualizat: 16 12. 2021, 22:42

Valentin Costache, min. 37, şi Alexandru Chipciu, min. 90, au marcat golurile care au adus victoria pentru lider, în etapa a 20-a din Liga 1.

CFR Cluj, pregătită de Dan Petrescu, are 54 de puncte, 8 puncte în plus faţă de locul 2, FCSB, care a învins-o miercuri seară pe Rapid, scor 3-1.

În schimb, Farul lui Gică Hagi are 29 de puncte şi este pe locul 7, în afara locurilor de play-off.

În tur, la Cluj, CFR s-a impus în faţa Farului cu 1-0.

Tot joi, în Liga 1: Chindia Târgovişte – FCU Craiova 1948 0-3 şi CS Mioveni – Dinamo 2-1.