Petrescu: Meciul cu Rangers de la Bucureşti, cel mai important din cariera mea de antrenor
Tehnicianul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că al patrulea meci din Liga Campionilor, partida în compania formaţiei Glasgow Rangers, reprezintă cea mai importantă întâlnire din cariera lui de antrenor.
Petrescu: Meciul cu Rangers de la Bucureşti, cel mai important din cariera mea de antrenor (Imagine: Mediafax Foto)
"Suntem convinşi că va fi cu totul altfel decât la Glasgow iar cei de la Rangers nu ne vor mai lua de sus, ca în meciul tur. E clar că au fost răniţi şi cu siguranţă vor veni aici nu doar să-şi ia revanşa, ci dorind să obţină o victorie la scor. Sunt convins că jocul lor va fi ofensiv, mult mai pe poartă şi vor juca totul pe cartea atacului. Este clar că mâine orice rezultat e posibil. Pentru mine este cel mai important meci din cariera mea de antrenor", a spus Dan Petrescu.
Antrenorul consideră că ar fi un miracol ca Unirea Urziceni să învingă la Bucureşti formaţia Glasgow Rangers. "Mie îmi este teamă de mentalitatea jucătorilor din campionatul românesc. Nici măcar în restul Europei nu ştiu echipe, în afară de Şahtior, care să fi câştigat două meciuri la rând. Toţi cred că o victorie a noastră mâine ar fi normală, însă eu cred că ar fi un miracol. Istoria nu este de partea noastră pentru că nu-mi amintesc de o echipă românească care să fi câştigat două meciuri la rând în Liga Campionilor", a menţionat el.
Partida Unirea Urziceni - Glasgow Rangers, din etapa a patra a grupei G a Ligii Campionilor, va avea loc miercuri, de la ora 21.45, pe stadionul Steaua. Unirea a învins, în etapa precedentă a Ligii Campionilor, în deplasare, cu scorul de 4-1 formaţia Glasgow Rangers.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO