- Home
- Sport
- PLOIEŞTI, (07.11.2013, 14:31)
- Departamentul Sport - Mediafax
Petrolul negociază transferul unui atacant străin
Antrenorul FC Petrolul, Cosmin Contra, a declarat, joi, că oficialii grupării negociază transferul unui atacant străin.
![Imaginea articolului Petrolul negociază transferul unui atacant străin](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/11640045/1/cosmin-contra-mircea-rosca.jpg?width=560)
Cosmin Contra (Imagine: Mircea Roşca / Mediafax Foto)
"Aş vrea doi atacanţi, cu unul suntem deja în discuţii, pentru că ne trebuie jucători care să bage mingea în poartă. Dore nu e vârf de careu, nu a jucat împins până acum. Încearcă să se adapteze, dacă ar înscrie jumătate din ocaziile pe care le are, ar fi Bokila II", a spus Contra.
Tehnicianul a precizat că sunt vizaţi jucători străini, pentru că românii sunt supraevaluaţi: "Mi-aş dori cât mai mulţi români în lot, dar la cât se cere pe ei, 800.000 - 1 million, preţul nu e conform cu realitatea."
Contra a spus că se va baza în continuare pe jucătorii care nu vor să-şi prelungească înţelegerile cu Petrolul, din rândul cărora i-a nominalizat pe Guilherme, Alcenat, Boudjemaa şi Yamissi. "Nu ţinem pe nimeni cu forţa, dar trebuie să punem rezultatele deasupra intereselor mărunte. Cât sunt aici, dacă se vor încadra în ce le cer, vor fi utilizaţi", a spus tehnicianul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Cosmin Contra a declarat că meciul de la Vaslui va fi o nouă şansă pentru echipa sa de a pune presiune pe Steaua. "Chiar dacă Steaua are trei meciuri mai puţin, ar fi o presiune suplimentară dacă am fi la egalitate de puncte. Sper să se împiedice şi ei, pentru că vor avea meciuri grele, cu Pandurii, cu Astra sau cu noi. Steaua a demonstrat aseară că nu este în criză", a adăugat el
La meciul cu FC Vaslui, ploieştenii nu pot conta pe Marinescu, Hamza Younes, Yamissi, Beţa, dar nici pe Albin. Ultimul, accidentat cu ACS Poli, va fi înlocuit în lotul de 19 cu Priso. În schimb, în formula de bază va reveni Geraldo, care s-a antrenat normal în ultimele zile.
"Ţinând cont de faptul că am pierdut două puncte acasă la ultimul meci, mi-aş dori victoria vineri. Vasluiul a trecut şocul celor opt puncte de penalizare, a învins la Târgu Jiu şi are jucători care pot face diferenţa. Pe terenul de la Vaslui, nimeni nu se poate considera favorit, dar ca agresivitate a jocului cred că suntem peste ei. Dacă vom avea aceeaşi atitudine ca la ultimele două jocuri, cred că vom învinge", a mai spus antrenorul Petrolului.
Meciul FC Vaslui - Petrolul va avea loc vineri, de la ora 19.00, în etapa a XIV-a a Ligii I.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/a4-1738784618.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/minerva2-1738783852.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=11640045&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe