Phelps se retrage din activitate: Nu voi mai avea competiţii de nataţie după duminică

Publicat: 03 08. 2012, 12:51
Actualizat: 05 04. 2020, 05:20

„Nu voi mai avea competiţii de nataţie după duminică, nici concursuri demonstrative sau orice altceva de acest gen”, a spus Phelps, cel mai medaliat sportiv din istoria JO.

Înotătorul în vârstă de 27 de ani a precizat că este „o uşurare” faptul că a câştigat, joi, primul său titlu individual de la Londra, în proba de 200 de metri mixt, a 20-a medalie olimpică din palmaresul său.

Michael Phelps mai are două ocazii de a obţine medalii, vineri la 100 de metri fluture şi sâmbătă, cu echipa SUA, la ştafetă 4×100 metri mixt.

Phelps a câştigat la Londra aurul la ştafetă 4×200 m liber şi la 200 metri mixt şi argintul la 4×100 m liber şi la 200 m fluture.