„Va fi un joc greu, Dinamo e o echipă omogenă, ne-a dat 10 goluri în 2 meciuri. Avem o revanşă de luat. Încercăm să vedem ce s-a făcut prost şi sper să arătăm total diferit. Ne gândim să îi punem şi noi în dificultate. Sezonul trecut cele mai slabe jocuri le-am avut cu Dinamo, au jucători de contraatac foarte buni. Am pierdut mingea – gol, am pierdut mingea – gol, lovitură liberă – gol. Sper să nu mai repetăm acel joc”, a afirmat într-o conferinţă de presă Ioan Ovidiu Sabău, care speră ca formaţia sa să obţină 3-4 puncte în primele două partide ale sezonului.
Chiar dacă jumătate din lotul actual este compus din jucători nou-transferaţi, Sabău a menţionat că intenţionează să mai aducă în următoarele zile un atacant străin, cu care negocierile sunt avansate. „Încă nu am găsit omul de gol, de aceea ne dorim încă un atacant. Dar bineînţeles că şi cei de acum pot înscrie, chiar şi din poziţia de fundaş”, a spus Sabău.
Potrivit tehnicianului, noul căpitan al echipei va fi Robert Ilyeş, iar obiectivul echipei în noul sezon este clasarea pe unul din primele 10 locuri. În vederea meciului din deplasare cu Dinamo, programat, vineri, de la ora 20.20, Sabău are lotul valid cu excepţia fundaşului Adrian Iencsi, nerefăcut după o accidentare mai veche.
Ultimul transfer efectuat de FCM Târgu Mureş este cel al lui Sorin Ghionea, care a evoluat la FC Timişoara. Fundaşul, în vârstă de 32 de ani, care a mai jucat la Oţelul, Steaua, Rostov, s-a declarat încântat de primirea făcută de fani şi crede că va avea un sezon reuşit cu echipa din Tîrgu-Mureş.
Lotul actual al echipei FCM Târgu Mureş pentru noul sezon competiţional este compus din: Dragoş Balauru, Alessandro Caparco şi Alin Goia – portari, Alexandru Vagner, Borislav Topici, Szilagyi Lorand, Mario Donadoni, Adrian Iencsi, Epaminonda Nicu, Vişan Creţu, Sorin Ghionea, Milan Bortel şi Halisson Bruno Melo dos Santos – fundaşi, Florin Dan, Ciprian Vasilache, Issa Ba, Victor Astafei, Răzvan Pădureţu, Robert Ilyeş, Jamal Mohammed, Claudiu Bumba – mijlocaşi, Celso Luis Honorato Junior „Celsinho”, Cleidimar Magalhaes Silva Didi, Moussa Kallisse şi Salifou Fofana – atacanţi.