Prima pagină » Sport » Rutierul Riccardo Ricco spitalizat, pronosticul este rezervat

Rutierul Riccardo Ricco spitalizat, pronosticul este rezervat

Rutierul italian Riccardo Ricco (Vacansoleil), care a fost suspendat pentru dopaj în 2008, a fost spitalizat, duminică seară, la Modena, după ce i s-a făcut rău la un antrenament, iar pronosticul vital în cazul său rămâne rezervat, a anunţat agenţia Ansa.
Rutierul Riccardo Ricco spitalizat, pronosticul este rezervat
Liliana Micu
08 feb. 2011, 17:57, Sport

„Starea sa de sănătate, la început critică, s-a îmbunătăţit. Pronosticul vital rămâne rezervat”, a anunţat spitalul din Modena.

Potrivit tatălui sportivului, Rubinho, rutierul a suferit un blocaj renal după un antrenament.

Riccardo Ricco, în vârstă de 27 de ani, este conştient şi vorbeşte normal.

Ricco a fost suspendat doi ani pentru dopaj de Comitetul Naţional Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu EPO la Cholet, în iulie 2008. Tribunalul de Arbitraj Sportv (TAS) a redus suspendarea la patru luni.

Rutierul italian a revenit în competiţii în martie 2010.