Piţurcă: Am speranţa că vom învinge în cele două meciuri
Antrenorul echipei naţionale a României, Victor Piţurcă, a declarat, luni, la reunirea lotului, că deşi este conştient că vor fi două meciuri foarte grele în compania reprezentativelor Serbiei şi Austriei, are speranţă că va câştiga ambele partide.
![Imaginea articolului Piţurcă: Am speranţa că vom învinge în cele două meciuri](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/4072925/1/victor-piturca-3.jpg?width=560)
Piţurcă: Am speranţa că vom învinge în cele două meciuri (Imagine: Mediafax Foto)
"Urmează două meciuri foarte importante şi probabil decisive pentru calificare. S-a tot vorbit şi s-au făcut calcule în ultimul timp, dar sper ca echipa României să treacă cu bine peste aceste două jocuri. Cel mai important meci este cel cu Serbia. Sunt conştient că sunt două meciuri, dar şansele de a învinge sunt normale. Cred în echipa României şi am speranţa că vom învinge. Toate cele şase puncte puse în joc sunt importante, dar mai importante sunt primele", a spus Piţurcă.
Victor Piţurcă a precizat că a convocat pentru cele două partide cei mai în formă jucători români. "I-am convocat pe cei mai valoroşi şi pe cei mai în formă. Nu mă gândesc la jucătorii care lipsesc şi care sunt foarte importanţi, Chivu şi Florentin Petre. Dar asta este situaţia, mă aştept tot timpul să apară probleme dar e păcat că s-au accidentat înaintea celor două meciuri", a menţionat Piţurcă.
Selecţionerul a anunţat că l-a convocat pe Maximilian Nicu pentru a-l cunoaşte şi probabil mijlocaşul Herthei Berlin va şi juca. "V-aş ruga să ne lăsaţi să pregătim meciul fără mare tam-tam şi la fel şi cu Maximilian Nicu, care este un jucător nou şi are nevoie să fie lăsat să-şi facă treaba. Max este un jucător polivalent şi poate juca oriunde la mijloc şi vom vedea unde îl vom folosi. L-am convocat pentru că vreau să-l cunosc şi probabil va juca. Interesul care s-a dat pentru el este extrem de exagerat şi poate nu era momentul să apelez la el, dar prevedeam acest interes. Important este cum va reacţiona el", a explicat Piţurcă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marinescu, despre cazurile de gripă: Antiviralul este medicamentul care te ridică din pat
-
Monitorul Apărării: „Planul de pace al lui Trump pentru Ucraina" a fost „dezvăluit": discuţiile cu Putin, încetarea focului până la Paşte şi sfârşitul visului de aderare la NATO al lui Zelenski
-
Criza de la Şantierul Naval Mangalia. BNS: DAMEN renunţă la acţiuni, statul român are drept de preempţiune
România va întâlni Serbia (stadionul "Farul" din Constanţa, 28 martie, de la ora 20.45) şi Austria ("Hypo Worthersee Arena" din Klagenfurt, 1 aprilie, de la ora 21.30), în preliminariile grupei a 7-a a Cupei Mondiale din 2010.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=4072925&pid=1)
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:27
PSD începe o serie de consultări la Parlament. Despre ce e vorba
-
astăzi, 14:18
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1080. „Planul de pace al lui Trump pentru Ucraina" a fost „dezvăluit" / Trump este pregătit să intensifice sancţiunile asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina / Kellogg sugerează că Ucraina ar trebui să organizeze alegeri / Copiii ucraineni luaţi cu forţa din familiile lor au fost aduşi acasă / Cehia extinde protecţia pentru ucraineni