Piţurcă: CFR Cluj dorea să transfere patru jucători de la Universitatea

Managerul general al FC Universitatea Craiova a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că gruparea CFR Cluj a fost interesată de achiziţionarea unor jucători de la echipa sa, tehnicianul considerând oferta ardelenilor ca o posibilitate de a scoate formaţia din criza financiară.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Piţurcă: CFR Cluj dorea să transfere patru jucători de la Universitatea

Piţurcă: CFR Cluj dorea să transfere patru jucători de la Universitatea (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

"Un colaborator mi-a spus că CFR vrea jucători de la Craiova. Mi s-a părut mană cerească. I-am spus lui Mititelu, hai să negociem, dacă e o sumă bună putem renunţa la jucători. Pentru că eu am jucători valoroşi, pe care i-am urmărit şi pe care doream să-i aduc la Craiova. Însă Mititelu nu a dat un răspuns, am văzut cum s-a schimbat la faţă când i-am propus această afacere. Cum conduceam eu Craiova? De fapt eu eram la mâna lui Mititelu. Nu am putut să scot clubul din mocirlă, pentru că ar fi ţipat că vreau să-i fur echipa", a spus Piţurcă.

Fostul selecţioner a explicat cum a ajuns să antreneze echipa Universitatea Craiova: "Cel puţin un an am fost sunat zilnic pentru a veni la Craiova, pentru a face o treabă, însă iniţial am refuzat pentru că Mititelu nu dispunea de o situaţie financiară solidă, ca eu să pot să vin să preiau echipa. După Steaua, a urmat o perioadă în care m-a bombardat cu telefoanele, cu mesaje şi până la urmă m-a convins să vin la Craiova, spunându-mi că va încheia afacerea vieţii lui şi va avea fonduri pentru a pune pe masă, în contul clubului, bugetul pe care l-am discutat şi l-am parafat în contract. Am venit la Craiova nu pentru Mititelu, cu toate că şi pentru el am făcut asta. Am venit pentru echipă, pentru fani şi am fost convins că vom face o treabă bună".

Piţurcă a afirmat că în momentul în care a sosit la Craiova, în toamnă, situaţia financiară a clubului era dezastruoasă. "Situaţia financiară era dezastruoasă, erau jucători care nu-şi primiseră salariile de 5, 6, 7, 8 luni, erau angajaţii clubului, de la stadion, care nu-şi primiseră salariile de zece luni. Situaţia era forte gravă pentru Mititelu, jucătorii şi-ar fi depus memoriile şi ar fi devenit liberi de contract. Şi din punct de vedere sportiv, Craiova era într-o situaţie gravă, iar perspectivele erau sumbre", a precizat antrenorul.

El a afirmat că a dat bani clubului, pentru a susţine activitatea echipei însă nu a dorit să spună despre ce sumă este vorba. "Am venit cu proprii bani, au fost banii mei. Eu am rezolvat problemele cu jucătorii timp de patru luni. Eu le-am dat bani. Eu am suportat cheltuielile vizavi de salariile jucătorilor, ale angajaţilor, de datoriile care erau foarte mari, atât la cantonament, cât şi către anumite locaţii, către anumiţi jucători, cum ar fi Trică, Bădoi - sute de mii de euro. Însă constat că vrea să mă escrocheze şi de banii mei. Nu numai obligaţiile din contract, ci şi de banii mei. În ultimele cinci luni banii au venit la mine şi din încasările de la meciuri, însă acestea din urmă intrau în buzunarele lui Mititelu. Eu nu pot să accept ca salariaţii cu remuneraţii de 1000-1200 de lei să nu-şi primească banii, iar el să încasaze banii de la meciuri. Probabil că asta a fost prima mare problemă care a apărut şi de aceea a început şi conflictul cu Cristescu", a spus Piţurcă.

Tehnicianul a adăugat că la club existau, de asemenea, datorii neplătite de mult timp furnizorilor de utilităţi, care au fost rezolvate cu ajutărul Primăriei. "Apa la cantonament era neplătită de 5 ani - 50 de lei pe lună, atât costa - 800 de milioane de lei în total cu penalizări, iar gazele, care ajunseseră la un miliard şi ceva, au venit şi le-au închis. Eu am plătit datoriile către gaze şi cei de la Primărie ne-au ajutat şi le-am redeschis", a mai spus Piţurcă.

Managerul general a menţionat că finanţatorul Adrian Mititelu era obligat prin contract să facă rost de 5 milioane de euro pentru echipă, până la începutul acestui an. "A urmat sfârşitul turului, vedeam că situaţia este critică, am vorbit cu Mititelu să facă rost de bani, i-am spus că are obligaţie prin contract să depună în cont 5 milioane de euro, aşa cum a promis, aceşti bani trebuiau puşi de când am venit eu. Văd că declară că nu are nicio obligaţie, că până în martie nu are nicio obligaţie financiară. Dacă nu are, de ce a făcut lucrurile acestea. Până în martie, este stipulat că trebuie să plătească dările la stat. Nu-şi plăteşte, ni se ia licenţa. Jucătorii extracomunitari nu pot să mai joace, Wobay, Lopez, Dilevski nu mai pot juca. Avea datorii din spate, pentru cei doi bulgari, Iliev şi Gargorov, de câte 200.000 de euro fiecare. Şi aceştia vor pleca, am avut o discuţie cu ei înainte de vacanţă în care le-am spus că nu sunt bani. Cât am dat? Câteva sute de mii de euro, aşa cum a spus Mititelu. Eu nu-l contrazic. Poate îmi va da o dobândă domnul Mititelu", a declarat tehnicianul.

El l-a notificat, marţi, pe Mititelu să vireze banii în contul clubului, iar patronul i-a răspuns printr-un sms: "I-am trimis acea înştiinţare, prin care-i puneam în vedere să aducă banii necesari pentru pregătire. Noi aveam nevoie de bani. Nu aveam cu ce pleca în cantonament. Staful nu şi-a primit banii de 5 luni. La colaboratori le-am dat eu din banii mei. Eu nu am primit niciun salariu. Mi-a trimis un sms: «Ce, vrei să-ţi dau 5 milioane, vrei să-mi iei familia, să-mi iei soţia, casa? Dacă n-ai avea pandalii d-astea, ai fi băiat bun». Pandalii ai avut tu, nu eu! L-a deranjat foarte mult că nu i-am răspuns în mass-media. L-a înnebunit chestia asta".

Piţurcă susţine că Adrian Mititelu i-a ameninţat pe jucătorii care s-au prezentat miercuri, cum era anunţat iniţial, la reunirea lotului. "Puteam să încheiem pe cale amiabilă toată această afacere. Neavând bani, a început să facă circ la TV. A dat telefoane pe la jucători să nu se prezinte. I-a ameninţat pe cei care s-au prezentat că-i distruge el", a spus fostul selecţioner.

Tehnicianul a mai spus că Mititelu i-a convins pe unii jucători să semneze acte cum că nu vor depune memorii la LPF, chiar dacă nu vor fi plătiţi, promiţându-le în schimb măriri de salariu. Piţurcă spune că unii dintre fotbalişti au aceptat acest lucru: "Jucătorii se complac în această situaţie, e normal să le convină, dar nu este bine pentru ei. Jucătorii nu sunt sclavii lui Mititelu".

Victor Piţurcă a precizat că Adrian Mititelu este şi angajatul clubului, cu un salariu lunar de 10.000 de euro. "I-am trimis 50.000 salariul lui pe cinci luni", a adăugat Piţurcă.

"Am fost umilit de Adrian Mititelu! Marea greşeală a fost că nu trebuia să vin până nu avea bani, să vedeţi ce prost am fost că am venit şi cu banii mei! Şi el nici măcar nu vrea să recunoască. 20.000 pentru Trică, 40.000 pentru Bădoi, avioanele au mai costat 30.000. Deci am plătit. Sunt gata să pierd şi banii şi cu asta basta. Eu ştiu să pierd", a conchis Piţurcă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici