Piţurcă: Este o performanţă să fim calificaţi cu două meciuri înainte de finalul preliminariilor
Antrenorul reprezentativei României, Victor Piţurcă, a declarat, miercuri, la TVR 1, că este o performanţă ca echipa să fie calificată la turneul final al Campionatului European din 2008 cu două etape înainte de încheierea preliminariilor.
Piţurcă: Este o performanţă să fim calificaţi cu două meciuri înainte de finalul preliminariilor
"Putem considera o performanţă faptul că putem fi calificaţi cu două jocuri înainte de finalul grupei să fim calificaţi", a spus Piţurcă, înainte de încheierea meciului Albania - Bulgaria, scor 1-1, în urma căruia România şi-a asigurat matematic calificarea la Euro-2008.
Piţurcă le promisese jucătorilor că în caz de calificare vor sărbători performanţa cu şampanie pe care chiar el o va cumpăra.
Despre meciul cu Luxemburg, câştigat de România, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-0, Piţurcă a spus: "Ne doream această victorie foarte importantă. Am avut puţine emoţii, dar nu a fost un meci foarte dificil. Când joci cu un adversar atât de valoros ca Olanda şi depui un asemenea efort, organismul simte nevoia de relaxare. Băieţi au jucat, însă, cum trebuia şi se vede rezultatul. E greu fără un jucător de valoarea lui Mutu, dar băieţii s-au întrecut pe ei înşişi".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
-
VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de senator în Parlamentul României
Victor Piţurcă s-a declarat mulţumit de evoluţiile lui Florentin Petre, chemat pentru a completa lotul, după ce Adrian Mutu, Paul Codrea şi Bănel Nicoliţă au fost suspendaţi pentru întâlnirea din Luxemburg, şi Ciprian Marica. "Am avut nevoie de un mijlocaş de bandă de valoarea şi experienţa lui Florentin Petre. La fiecare joc îşi face datoria, e bine că a reuşit să şi marcheze, pentru că a avut o perioadă mai dificilă la echipa de club. Şi Marica a înscris un gol foarte important pentru el. Sper să-l fi scos din umbra în care a intrat la echipa de club. La naţională a jucat foarte bine, sper să înceapă să marcheze şi la Stuttgart", a punctat Piţurcă.
Selecţionerul a exclus posibilitatea de a folosi o altă garnitură decât cea de bază în meciul din deplasare cu Bulgaria. "De ce n-am merge cu prima garnitură? E foarte important să începem să pregătim tuneul final. Nu încercăm să ne răzbunăm după egalul de la Constanţa. Ăsta e fotbalul, trebuie să te aştepţi la orice, iar ei atunci şi-au făcut datoria. Pe mine nu mă interesează jignirile din presă, ci aspectul sportiv", a spus Piţurcă, care a glumit spunând că în meciul de la Sofia l-ar putea folosi pe Cristian Chivu vârf de atac sau mijlocaş de bandă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO