Piţurcă: În principiu am acceptat funcţia de selecţioner - 2 -
Antrenorul Victor Piţurcă a declarat, marţi, după întâlnirea cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, că "în principiu" a acceptat funcţia de selecţioner al echipei naţioanale şi că discuţiile cu şeful FRF vor fi finalizate miercuri.
"Am avut o discuţie cu preşedintele şi în general lucrurile sunt în regulă. Mâine dimineaţă, vom mai avea o nouă întâlnire ca să finalizăm discuţiile de astăzi. În principiu am acceptat. Nu a fost grea această decizie, pentru că mi-am dorit să revin la echipa naţională", a declarat Piţurcă la ieşirea de la Casa Fotbalului.
Luni, preşedintele FRF, Mircea Sandu, declarase că, în urma refuzului lui Gheorghe Hagi, federaţia va începe negocierile cu Victor Piţurcă pentru preluarea postului de selecţioner.
Piţurcă îl va înlocui la prima reprezentativă pe Răzvan Lucescu, care a renunţat la funcţie, la 4 iunie, după meciul România - Bosnia-Herţegovina, scor 3-0, din preliminariile Euro-2012.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO