„Nu cred că Ilie sau foştii lui colegi de la Steaua sau de la naţională m-au criticat, doar un singur personaj. Da, e vorba de Mihai Stoica. Se laudă că de 19 ani a fost preşedinte. Eu nu am auzit prea multe despre el. Ce a făcut la Steaua? Ce a făcut la Urziceni? Nu vreau să intru în polemică cu el pentru a nu-i face publicitate. Meseria asta de curvă i se potriveşte cel mai bine„, a spus Piţurcă.
Stoica l-a criticat pe Piţurcă într-o conferinţă de presă suţinută la începutul acestei luni, spunând despre fostul selecţioner că are lexicul limitat şi că, în opinia sa, nu există persoane în fotbalul românesc care să fie şi antrenori, şi manageri de club în acelaşi timp.
Managerul Victor Piţurcă, care a preluat echipa Universitatea Craiova la sfârşitul lunii august, a semnat, joi, un contract pe cinci ani cu gruparea olteană.
Mihai Stoica a ocupat funcţia de manager general al clubului Unirea Urziceni timp de trei ani, până în august 2010, el mai fiind anterior în funcţii de conducere în fotbalul românesc la Steaua şi Oţelul Galaţi.