Piţurcă: Ne interesează victoria cu Franţa, am şterge eşecul cu Lituania
Selecţionerul Victor Piţurcă a declarat, duminică seară, într-o emisiune televizată, că îşi doreşte o victorie în meciul cu Franţa, de săptămâna viitoare, din preliminariile CM-2010, deoarece o reuşită ar "şterge eşecul cu Lituania", scor 0-3, din prima partidă a calificărilor.
Piţurcă: Ne interesează victoria cu Franţa, am şterge eşecul cu Lituania (Imagine: Mediafax Foto)
"Jucăm cu o echipă formidabilă, încă vicecampioana mondială, dar trebuie să-i batem. Avem experienţa cu ei de la Euro, îi cunoaştem foarte bine, nu au mulţi jucători noi faţă de acel moment. Nu ar fi rău un egal, dar ne interesează victoria, ar fi importantă pentru noi, am şterge eşecul cu Lituania. Nimeni nu are dreptul să-mi ceară să plec de la echipa naţională, la câte am făcut. Jucăm doar cu Franţa, o echipă puternică", a afirmat Piţurcă la GSP TV.
Selecţionerul a făcut referire şi la lotul convocat pentru acest meci.
"Lobonţ şi Pantilimon sunt portari pentru meciul cu Franţa. Rădoi, Codrea, sunt accidentaţi. Nicoliţă şi Marius Niculae ies şi ei din cărţi. Chivu a fost consultat acum de Pompiliu Popescu, nu e niciun fel de problemă. Contra nu a jucat în campionat, a avut probleme medicale, a slăbit patru-cinci kilograme, nu e nici el. L-am rechemat pe Florentin Petre, în locul lui Nicoliţă. Sunt trei de la Craiova, Găman, Dorel Stoica şi Costea. Gabi Mureşan şi Bogdan Stancu sunt şi ei, sunt şi Galamaz şi Aliuţă", a afirmat Piţurcă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Partida România - Franţa, contând pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2010 din Africa de Sud, se va disputa, sâmbătă, la Constanţa, cu începere de la ora 21.40.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO