Piţurcă: Paszkany nu are nimic în comun cu fotbalul

Selecţionerul echipei naţionale, Victor Piţurcă, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că patronul CFR Cluj, Arpad Paszkany, nu are nimic în comun cu fotbalul, după ce acesta l-a criticat pentru neconvocarea jucătorilor campioanei en-titre, Eugen Trică şi Cristian Panin.

Urmărește
9 afișări
Imaginea articolului Piţurcă: Paszkany nu are nimic în comun cu fotbalul

Piţurcă: Paszkany nu are nimic în comun cu fotbalul (Imagine: Mediafax Foto)

"Nu mă intersează pe mine ce spun oameni, ca domnul Paszkany, care nu au nimic în comun cu fotbalul. Chiar dacă sunt patroni. Până la urmă... îşi văd interesul lor. Fiecare îşi vede de jucătorii lui. Nu mă interesează pe mine declaraţia domnului Paszkany", a spus Piţurcă.

Patronul grupării CFR Cluj, Arpad Paszkany, afirmase, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că la prima reprezentativă nu sunt "supervalori" care să îi înlocuiască pe jucătorii campioanei en-tire, Eugen Trică şi Cristian Panin.

"La echipa naţională 75 la sută din fotbalişti joacă în străinătate, cei din ţară sunt de la Dinamo, Steaua, Rapid. Naţionala este un efect al fotbalului la nivel de cluburi. Chiar dacă n-avem jucători convocaţi la naţionala României, chiar dacă cei de la Bucureşti nu văd până la Cluj, cred că o să cheme şi de aici, pentru că e în joc interesul naţionalei. Trică şi Panin ar trebui convocaţi. Nu sunt supervalori în naţională să-i ţină pe ei departe de reprezentativa României. Să mergi numai pe o anumită linie denotă prostie, dar fiecare cu ideile lui", a precizat Paszkany.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici