David Popovici, senzaţia din sportul românesc, a lăsat-o pe Steaua pentru marea rivală, Dinamo

Publicat: 27 09. 2021, 22:22
Actualizat: 27 09. 2021, 22:24

”Super-transferul anului. Înotătorul David POPOVICI a ales Dinamo! Cel mai talentat înotător român din noua generaţie, David Popovici (17 ani), se alătură celui mai titrat club sportiv al României.

Multiplul campion european de juniori, una dintre marile surprize ale Jocurilor Olimpice de la Tokyo, unde a fost la numai două sutimi de medalia de bronz la 200 metri liber, îşi va continua cariera la Dinamo. Alături de el va veni şi antrenorul Adrian Radulescu.

Mai multe detalii, intr-o conferinţa de presă pe care o vom organiza in curând!”, scrie CS Dinamo, pe contul său de Facebook.