"La început a fost un joc greu, cu o echipă care nu avea așa o presiune a rezultatului. Pe noi ne apăsa foarte mult importanţa acestui meci. Prima repriza am controlat-o în totalitate, am avut multe ocazii, acțiuni spectaculoase, care au trezit puţin şi publicul. Felicit jucătorii pentru efortul lor", a spus Sabău.
"Trebuie să uităm repede acest meci, nu am obținut nicio performanţă, obiectivul nostru încă nu e îndeplinit. Urmează meciul cu Dinamo şi dacă nu ne interesează această partidă putem fi chiar umiliți. Trebuie să fim foarte atenți cum ne prezentăm", a mai spus Sabău.
"Jucătorii, care au făcut niște sacrificii, stând departe de familii, în cantonament, multe zile, vor avea liber duminică. Sper să vină pregătiți pentru meciul cu Dinamo. Acest rezultat cu Oțelul este o gură de oxigen. În ultima perioadă echipă a arătat ambiție, am jucat de la egal la egal cu CFR Cluj sau Timișoara. Am crescut de la joc la joc, a lipsit până acum acea încredere pe care ţi-o dau rezultatele", a declarat Sabău.