- Home
- Sport
-
CURITIBA, (17.06.2014, 10:54)
- Traian Terzian
Poliţia braziliană a arestat 11 persoane la Curitiba
Poliţia braziliană a arestat 11 persoane şi a tras cu gloanţe de cauciuc pentru a dispersa, luni, o manifestaţie împotriva Cupei Mondiale la Curitiba, înaintea meciului Iran - Nigeria, a anunţat presa locală.

Poliţia braziliană a arestat 11 persoane la Curitiba (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Aproximativ 200 de manifestanţi au protestat în centrul oraşului luni după-amiază şi au încercat să se îndrepte în direcţia stadionului Baixada, dar au fost blocaţi de poliţie.
Protestatarii, printre care se aflau mai mulţi tineri anarhişti mascaţi, au perturbat circulaţia pe mai multe străzi şi au incendiat pubelele de gunoi.
Un mic grup de manifestanţi radicali au spart geamurile mai multor clădiri în centrul oraşului înainte de a fi dispersaţi de poliţie cu gloanţe de cauciuc.
De asemenea, aproximativ 300 de persoane au manifestat împotriva Cupei Mondiale în centrul oraşului Natal, înaintea meciului Ghana - SUA.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe