Poliţia poloneză a reţinut 21 de suporteri, după incidentele din finala Cupei
Poliţia poloneză a reţinut, marţi, 21 de persoane, suporteri de fotbal, acuzaţi că au participat la incidentele izbucnite, săptămâna trecută, după finala Cupei Poloniei, dintre formaţiile Legia Varşovia şi Lech Poznan, informează AFP.
Huliganii au fost identificaţi în urma înregistrărilor video. "Probele ne permit să-i acuzăm de provocarea de pagube şi agresarea forţelor de ordine", a declarat Andrzej Matejuk, comandantul şef al poliţiei, citat de agenţia PAP.
Poliţia a anunţat că au fost identificate 70 de persoane care au participat la incidente şi că urmează noi arestări.
Pe 3 mai, după încheierea finalei Cupei Poloniei, dintre formaţiile Legia Varşovia şi Lech Poznan, scor 5-4, după penaltiuri, suporterii celor două echipe au intrat pe teren, obligând forţele de ordine să intervină.
Suporterii au spart scaune şi alte instalaţii ale stadionului.
În urma acestor incidente, autorităţile au decis ca cele două echipe să dispute fără spectatori ultimele meciuri din campionat, programate vineri şi sâmbătă. Vineri, aproximativ trei mii de suporteri ai echipei Legia Varşovia s-au adunat în faţa stadionului, pentru a protesta faţă de această decizie. Unii manifestanţi, mascaţi, au ameninţat echipele de televiziune şi fotografii prezenţi.
Polonia va găzdui, alături de Ungaria, ediţia din 2012 a Campionatului European de fotbal.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
-
Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO