Tatăl lui Savo Miloşevici, ucis de bunicul fostului jucător
Un purtător de cuvânt al poliţiei locale a declarat, pentru agenţia de presă Srna, că, vineri, după o ceartă petrecută în curtea reşedinţei familiei din Glavicice, bunicul lui Miloşevici a intrat în casă, a scos o puşcă M-48 şi şi-a împuşcat fiul în piept. Tatăl jucătorului a murit în timp ce era transportat la spital, iar poliţia l-a arestat pe bunicul fostului fotbalist.
Fostul internaţional sârb Savo Miloşevici a jucat, de-a lungul carierei, la patru echipe din Spania, Real Zaragoza, Espanyol Barcelona, Celta şi Osasuna, precum şi la formaţiile Partizan Belgrad, AC Parma şi Aston Villa.