Politicienii englezi propun înnobilarea lui Claudio Ranieri: „A unit un oraş şi a reuşit să înfrăţească oameni de diferite rase şi credinţe”
Claudio Ranieri este popular chiar şi în rândul politicienilor din Marea Britanie. Conform cotidianului The Sun, un membru al Partidului Laburist, Johnatan Ashworth, anunţă că îi va propune prim-ministrului Marii Britanii, David Cameron, să îi acorde antrenorului italian titlul de „Sir”.
„A unit un oraş şi a reuşit să înfrăţească oameni de diferite rase şi credinţe”, a declarat un alt deputat, Jason Vaz.
Succesul de care se bucură Claudio Ranieri şi Leicester a depăşit graniţele Europei. Din Statele Unite, Tom Brady, vedeta fotbalului american, l-a anunţat pe portarul Kasper Schmeichel, prin intermediul unei reţele de socializare, că jucătorii şi fanii lui New England Patriots o susţin pe Leicester City în drumul către primul titlu din istorie în Premier League.