Miercuri, antrenorul Felix Magath a fost demis cu efect imediat, la finalul unei reuniuni extraordinare a Consiliului de Administraţie. „Din punctul nostru de vedere sunt motive foarte bune pentru a justifica această decizie, însă nu vom spune mai multe deoarece o procedură judiciară este în curs”, a anunţat atunci clubul într-un comunicat.
„Această decizie este pentru binele formaţiei Schalke 04”, a adăugat şi preşedintele Clemens Tönnies, care i-ar fi reproşat lui Magath că a efectuat transferuri fără aprobarea conducerii.
Gruparea germană nu a menţionat dacă, în urma noului acord, îi va acorda despăgubiri fostului tehnician, care ar fi fost îndreptăţit să solicite până la 12 milioane de euro.
Vineri, Felix Magath a anunţat că va pregăti formaţia VfL Wolfsburg, alături de care a câştigat, în 2009, titlul în Germania.