Polonia are între 3.000 şi 5.000 de huligani, conform şefului serviciului de securitate al Euro-2012

Polonia are între 3.000 şi 5.000 de huligani, a anunţat, vineri, şeful serviciului de securitate al Campionatului European din 2012, Adam Rapacki, care a promis că fanii respectivi vor fi împiedicaţi să se manifeste, informează AFP.

Urmărește
18 afișări

"Obiectivul nostru este să asigurăm securitatea Campionatului European, iar acesta include asigurarea securităţii pe terenurile de sport din Polonia. Vom coopera cu cluburile şi cu liga pentru ca huliganii să fie excluşi. Grupul care creează probleme pe stadioane cuprinde între 3.000 şi 5.000 de persoane. Dacă vom scăpa de acest grup, vom reda stadioanele fanilor, cei care iubesc fotbalul cu adevărat", a afirmat Rapacki.

Huliganismul nu reprezintă o noutate pentru Polonia, dar a devenit o problemă mai sensibilă în ultima perioadă, în perspectiva Euro-2012.

Un conflict între suporteri şi poliţişti în timpul unui meci din Cupa Poloniei, disputat la 3 mai, a făcut ca tensiunea să crească, iar Guvernul şi federaţia poloneză au anunţat măsuri stricte, între care şi disputarea unor partide cu porţile închise.

"Euro-2012 trebuie să fie o sărbătoare a fotbalului, nu o oportunitate pentru huligani să invadeze stadioanele şi să provoace incidente", a menţionat Rapacki.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici