Prima pagină » Sport » Mencucci: Suspendarea pe 9 a luni a lui Mutu este un succes

Mencucci: Suspendarea pe 9 a luni a lui Mutu este un succes

Administratorul delegat al grupării Fiorentina, Sandro Mencucci, a declarat, luni, că suspendarea atacantului Adrian Mutu pentru nouă luni reprezintă un "succes" şi nu crede că ar trebui să se facă recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, informează violanews.com.
Mencucci: Suspendarea pe 9 a luni a lui Mutu este un succes
19 apr. 2010, 15:56, Sport

„Nouă luni de suspendare pentru Mutu? Deja este un succes că nu a fost luată în considerare recidiva. Suntem mulţumiţi că Mutu poate face cea mai mare parte a sezonului viitor şi că s-a făcut o reducere de trei luni. Adrian a fost reprezentat la audieri de avocaţii lui în cel mai bun mod posibil. Fiorentina i-a fost mereu alături şi el poate confirma acest lucru. Recurs la TAS? Nu ştiu dacă ar fi cazul mai ales că există pobilitatea agravării sancţiunii. Sper ca jucătorul să continue să se antreneze la fel cum a făcut-o în aceste zile, pentru a deveni mai bun”, a spus Mencucci.

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină, a anunţat, luni, agenţia Ansa.