- Home
- Sport
- TBILISI, (15.03.2014, 11:19)
- Corespondenţă De La Trimisul Mediafax La Tbilisi
Ponta va asista la meciul de rugby Georgia-România
Premierul Victor Ponta, aflat în vizită oficială în Georgia, va asista, sâmbătă, la meciul de rugby Georgia-România, contând pentru Cupa Europeană a Naţiunilor, şi va acorda la final învingătorilor, conform tradiţiei partidelor dintre cele două ţări, Cupa Antim Ivireanul.
Urmărește
182 afișări
Ponta va asista la meciul de rugby Georgia-România
Cupa este numită după Mitropolitul Antim Ivireanul din Georgia şi, conform tradiţiei, câştigătorul ţine trofeul în vitrină sa până la următorul meci.
Vineri, Ponta i-a spus omologului său georgian, Irakli Garibaşvili, că parcursul european al Georgiei e un obiectiv strategic pe care România îl sprijină în totalitate, dar există un un domeniu în care cele două state sunt adversare, respectiv meciul de rugby Georgia-România, de sâmbătă.
"Parcursul european al Georgiei este un obiectiv strategic pe care România îl sprijină în totalitate. Este un singur domeniu în care nu putem fi parteneri, suntem adversari: este vorba despre meciul de rugby care va fi mâine şi care va opune cele două echipe naţionale. I-am recunoscut domnului prim-ministru că n-o să ţin cu Georgia, o să ţin cu România, dar cu atât mai mult, în afară de această singură bătălie pe teren, toate celelalte lucruri pe care le avem sunt interese comune, proiecte comune şi se poate baza pe România", a spus Ponta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Din delegaţia premierului fac parte şi membri ai Federaţiei Române de Rugby, jucători din generaţia anilor 80, care vor asista la rândul lor la meciul de rugby Georgia-România, de la Tbilisi.
În urma acestei partide, vor fi stabilite câştigătoarea Cupei Europene a Naţiunilor şi traseul Georgiei şi României la Cupa Mondială din 2015.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe