"Ar fi trebuit să schimb 11 jucători, am făcut o greşeală. E vina mea, ar fi trebuit să mă gândesc de două ori. Am riscat prea mult în acest meci. Toate cartonaşele galbene se cumulează. De aceea regret că nu ar fi trebuit să îmi asum aceste riscuri", a spus antrenorul brazilian.
Jucătorii Paulo Ferreira, Ribeiro, Fernando Meira şi Miguel sunt cei patru jucători lusitani avertizaţi în timpul partidei cu Elveţia, cărora li se mai adaugă Bosingwa, care a văzut cartonaşul galben la meciul cu Cehia.
Calificată în sferturile de finală de pe prima poziţie a grupei A, selecţionata Portugaliei va înfrunta ocupanta locului al doilea din grupa B, poziţie pentru care se luptă Germani, Austria şi, cu cele mai mici şanse de reuşită, Polonia. "N-ar fi rău să întâlnim Austria sau Germania. Îmi place cum joacă nemţii. Dar vom vedea ce se va întâmpla. Dacă vom întâlni Germania, ştim că este o echipă foarte dificilă", a comentat Scolari.
Reprezentativa Elveţiei a învins, duminică seară, la Basel, cu scorul de 2-0 (0-0), selecţionata Portugaliei, într-un meci contând pentru ultima etapă a grupei A la Campionatul European. Golurile au fost marcate de Hakan Yakin, în minutele 71 şi 83.