„A fost uşor, am avut de comentat un text la prima vedere, să-mi spun opinia mea despre acest text, a fost chiar simplu”, a declarat Orac.
Întrebat ce ar alege între sala de examen şi un antrenament sau meci, Orac a spus că examenul de bacalaureat este la fel de important ca un meci de fotbal astfel că va face tot posibilul să obţină rezultate bune la toate probele: „Pe teren e mai greu, dar nici examenul nu e chiar uşor, am avut emoţii mari când a trebuit să rezolv subiectele la română, toţi dăm în viaţă un examen fie că e pe hârtie sau nu”.
Daniel Orac este absolvent al Grupului Şcolar Industrial Bârseşti din Târgu Jiu şi susţine acum examenul de bacalaureat pentru că nu s-a prezentat în sesiunea din vară. Dacă va trece cu bine acest examen, Daniel Orac se va înscrie la Facultatea de Sport. „Mai am timp să mă gândesc dacă voi merge la Facultatea de Sport de la Târgu Jiu sau din alt oraş, trebuie să mă mai gândesc şi la meciuri, important e să trec cu bine de acest examen. Eu nu sunt de concepţia să mergi doar la fotbal şi să lăsăm şcoala baltă, ne trebuie şi puţină carte”, a afirmat Orac.