Porumboiu acuză gruparea CFR Cluj de blaturi şi corupţie

Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, marţi, că CFR Cluj a făcut şi va mai face blaturi în campionatul intern, "a umblat la arbitri şi va mai umbla" şi în viitor, menţionând, totodată, că există oameni în cadrul grupării clujene care se ocupă special de acest lucru.

Urmărește
244 afișări
Imaginea articolului Porumboiu acuză gruparea CFR Cluj de blaturi şi corupţie

Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"Sunt complicităţi ascunse de ani de zile, de când ei vor să-şi umple vitrinele cu trofee. Dacă ar vorbi trofeele alea, ar fi dezastru. Ei umblă cu bani negri, dacă ar vorbi acele trofee, ar fi duse direct la fiare vechi. Eu vorbesc întotdeauna acoperit, ceea ce fac ei nu are nicio legătură cu noţiunea de competiţie sportivă, de fair-play, este o junglă ... Eram convins că lucrurile se vor schimba, de aceea am continuat să investesc, însă pot spune că nu mai cred nicio clipă că lucrurile se vor schimba, că există interesul general ca această competiţie să fie sportivă. Faptul că vor veni 25-30 de milioane de euro de la UEFA le-a luat unora minţile. Nu mai există nicio echipă ca CFR care să aibă atâta putere în campionat. Ei au în interiorul clubului un om - Zamfir - care se ocupă numai de blaturi, de aranjamente. A umblat şi cu jucători de la FC Vaslui, se transformase în agentul jucătorului. Ce să vă mai spun, ei au dus la perfecţiune aceste mizerii. Au făcut blaturi, vor mai face blaturi, au aranjat cu arbitrii, vor mai aranja cu arbitrii, zero este o cifră imensă pentru cât valorează acele trofee pe care ei le-au câştigat", a spus Porumboiu la Sport.ro.

Finanţatorul FC Vaslui a menţionat că valoarea reală a echipei CFR Cluj este cea din sezonul trecut: "Valoarea lor reală este locul 10, cea din sezonul trecut. Sezonul trecut a fost cel real pentru CFR Cluj, când nu au mai umblat la butoane. Când nu pot să facă blaturi, ei intră la arbitri. Ei lucrează, nu stau, şi-au pregătit meciul foarte bine, dar şi cu Popa (n.r. - Ionel Popa), şi cu Augustus (n.r. - Augustus Constantin)".

Oficialul vasluian a adăugat că nu-l poate numi om pe arbitrul Augustus Constantin şi că acesta ar face un serviciu fotbalului dacă ar renunţa la arbitraj. "Nu pot să-l numesc om (n.r. - pe Augustus Constantin), nu am crezut că poate să ajungă la un asemenea grad de decădere la care a ajuns ca arbitru, el trebuie să dea echipamentul de arbitru, pentru că nu poate fi numit astfel. Ar face un bine, un mare serviciu fotbalului dacă ar renunţa, sunt doar unelte de lucru pentru unele echipe, îşi ating scopurile şi îşi numără în vitrină unii altora trofeele. Dacă dădea penalti, nu mai spuneam nimic. Dar când iei gol dintr-o fază în care jucătorul advers trebuia să primească cartonaşul roşu, atunci lucrurile sunt evidente. Suntem umiliţi, batjocoriţi, măcar anul trecut ne-au luat din retur, dar acum ne-au luat din tur", a precizat Porumboiu.

Echipa CFR Cluj a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), formaţia FC Vaslui, în derbiul etapei a VII-a a Ligii I, după ce oaspeţii au avut un gol anulat în debutul reprizei secunde. Golurile au fost înscrise de Cadu '70 (penalti) şi Weldon '72.

În minutul 48, Wesley a trimis mingea în poarta echipei gazdă, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.

Meciul a fost arbitrat de o brigadă formată din Augustus Constantin (central), Ionel Popa, Dorin Mudura (asistenţi) şi Florin Marcu (rezervă).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici