Posibilele adversare ale echipelor româneşti în play-off-ul Ligii Europa

Publicat: 07 08. 2009, 11:47
Actualizat: 06 11. 2012, 09:26

Cele 76 de formaţii participante în această fază vor fi împărţite în opt grupe, şase de câte 10 echipe şi două de câte opt echipe.

CFR Cluj-Napoca este cap de serie în grupa a 5-a şi va întâlni una dintre formaţiile Brondby IF (Danemarca), Tromso IL (Norvegia), Sivasspor (Turcia), Slovan Bratislava (Slovacia) şi FK Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina).

Steaua Bucureşti este cap de serie în grupa a 6-a şi va întâlni una dintre formaţiile Genoa 1893 (Italia), SK Rapid Viena (Austria), CD Nacional (Portugalia), Saint Patrick’s Athletic FC (Irlanda) şi NK Maribor (Slovenia).

Dinamo Bucureşti este cap de serie în grupa a 7-a şi va întâlni una dintre formaţiile Slovan Liberec (Cehia), EA Guingamp (Franţa), FC Sion (Elveţia) şi SK Sturm Graz (Austria).

FC Vaslui nu este cap de serie, face parte din grupa a 8-a şi va întâlni una dintre formaţiile Benfica Lisabona (Portugalia), Valencia CF (Spania), AEK Atena (Grecia) şi Slavia Praga (Cehia).

Meciurile din cadrul play-off-ului Ligii Europa vor avea loc în zilele de 20 august (turul) şi 27 august (returul), echipele câştigătoare urmând să intre în grupele competiţiei.