Prima pagină » Sport » CFR Cluj a învins cu scorul de 5-0 echipa a doua a clubului într-o partidă amicală

CFR Cluj a învins cu scorul de 5-0 echipa a doua a clubului într-o partidă amicală

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică, cu scorul de 5-0 (2-0), echipa secundă a clubului, care activează în Liga a III-a, într-o partidă de verificare desfăşurată la baza sportivă CUG, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Traian Terzian
29 mart. 2009, 14:39, Sport

Pentru CFR au înscris Ruiz ’23, Dani ’40, Dubarbier ’58, Traore ’63 şi Viera ’71).

Ales Jindra a trimis pe teren următoarea formulă de echipă: Stăncioiu – Panin, Viera, Alcantara, Viana – Dani – Culio, Peralta, Deac – Ruiz, Dubarbier. Pe parcursul reprizei secunde au mai intrat: Nuno Claro, Mara, Traore, Andre Leao, De Sousa, Frangipane şi Dario Flores.

La formaţia secundă a CFR-ului a debutat Digbeu Leoh, ivorianul de 18 ani transferat de clujeni în această săptămână.

La finalul partidei, jucătorii şi membrii staff-ului tehnic al grupării „feroviare” au refuzat să ofere declaraţii reprezentanţilor mass-media.

Aproximativ 200 de spectatori au asistat la disputa desfăşurată pe terenul de antrenament de la baza sportivă CUG.