„Preşedintele UEFA a propus ca o acţiune puternică şi decisivă să fie luată în conformitate cu legea 5 a regulamentului de joc, să existe o «toleranţă zero», permiţând arbitrului să suspende un meci din cauza interferenţelor din afară”, se precizează în comunicatul UEFA.
Comitetul Executiv va examina efectele practice ale aplicării acestui regulament, în cadrul următoarei reuniuni ce va avea loc la Vilnius, între 1 şi 2 iulie.
Comitetul Executiv al UEFA, întrunit pentru două zile la Bucureşti, a decis să acorde României organizarea turneului final al Campionatului European under-19, ediţia 2010 – 2011, şi Italiei găzduirea turneul final al Euro-2011 under-19 la feminin.