România Under 21 a încheiat acţiunea de pregătire din luna septembrie cu o remiză în faţa Georgiei, 1-1. În primul meci amical, disputat sâmbătă, tricolorii au câştigat în faţa lui FC Buzău, 2-1. Tricolorii mai aveau programat un meci în compania Angliei, anulat după ce în echipa engleză au fost depistate câteva cazuri de jucători infectaţi cu Covid 19.
Florin Bratu a debutat într-un meci internaţional din postura de selecţioner al României Under 21. Acesta are sarcina de a forma o nouă generaţie de jucători, având la lot 24 de nume noi la acest nivel.
România U21 – Georgia U21 1-1 (1-0)
A marcat: Ianis Stoica (16) / Guliashvili (73)
România: 12. M. Popa – 20. Ţîrlea, 6. Screciu (cpt), 4. Racoviţan (5. Drăguşin, 82), 3. Ţicu – 8. Dr. Albu (16. Vl. Pop, 82), 14. Dican (24. Perianu, 82) – 13. Sefer (10. Cîmpanu, 71), 18. Miculescu (21. Pitu, 81), 15. Petrila (7. Oct. Popescu, 71) – 19. I. Stoica (22. Cr. Dumitru, 81). Selecţioner: Florin Bratu.
Georgia: 1. Megrelishvili – 2. Kapandze (13. Injgia, 86), 4. Kalandadze, 3. Gelashvili, 5. Gingolava – 9. Guliashvili (17. Gocholeishvili, 79), 8. Nonikashvili (20. Gagnidze, 64), 7. Mekvabishvili (cpt), 15. Kharabadze – 10. Moistsrapeshvili (22. Lomtadze, 79) – 11. Gagua. Selecţioner: Ramaz Svanadze.
Fiind deja calificată la EURO 2023 din postura de ţară gazdă, selecţionata U21 a României e nevoită să dispute partide de pregătire în perioadele FIFA.
Astfel, a fost stabilit şi programul pentru acţiunea ce va avea loc în perioada 5-10 octombrie, când tricolorii vor efectua un stagiu de pregătire în Spania, la Marbella, unde vor întâlni Mexic U21 şi Suedia U20.