Premii totale de 2,3 milioane de dolari în 2010 pentru cei mai buni jucători români de tenis

Cei 10 jucători profesionişti români din Top 200 ATP şi WTA la simplu, şapte fete şi trei băieţi, plus Horia Tecău, locul 19 ATP la dublu, au câştigat în 2010, în total, suma de 2.327.943 de dolari premii din tenis, mai puţin decât, de exemplu, un sportiv clasat pe locul 7 în cele două ierarhii.

Urmărește
32 afișări
Imaginea articolului Premii totale de 2,3 milioane de dolari în 2010 pentru cei mai buni jucători români de tenis

Premii totale de 2,3 milioane de dolari în 2010 pentru cei mai buni jucători români de tenis (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Dintre români, Alexandra Dulgheru, 21 de ani, a înregistrat cele mai mari câştiguri în acest an, 519.762 de dolari, aproape 70 la sută din banii obţinuţi în întreaga sa carieră (748.081 dolari).

Ea a avut un an bun, pe care l-a încheiat pe locul 29 WTA (cea mai bună clasare a fost locul 27, în 23 august), după ce la finalul lui 2009 se afla pe poziţia 51. Dulgheru este cel mai bine clasată româncă din WTA, după un sezon în care a reuşit să-şi apere titlul de anul trecut, de la Varşovia. Dulgheru s-a mai calificat în semifinale la Barcelona, 'S-Hertoghenbosch, Budapesta şi a fost eliminată în turul trei al turneelor de Grand Slam Roland Garros, Wimbledon şi US Open.

Pentru al doilea titlu la Varşovia, Dulgheru a primit 98.500 de dolari, acesta fiind cel mai mare premiu încasat de un român în 2010.

Edina Gallovits este în acest moment jucătoarea numărul doi a României în ierarhia WTA de simplu, situându-se pe locul 76, în urcare 17 poziţii faţă de sfârşitul lui 2009 (cea mai bună clasare din carieră - locul 54 în 28 aprilie 2008). Ea a câştigat 177.627 de dolari premii, iar cele mai bune performanţe le-a înregistrat prin calificarea în semifinale la Acapulco, unde a pierdut în trei seturi în faţa americancei Venus Williams, şi la Guangzhou.

Monica Niculescu a încheiat anul 2009 pe locul 101 WTA, dar a reuşit să revină în 2010 în Top 100, terminând pe locul 82, dar este încă destul de departe de cea mai bună clasare a sa, locul 47, pe care l-a ocupat la 10 noiembrie 2008. Niculescu a câştigat 251.188 de dolari în 2010, însă o componentă importantă a premiilor obţinute de ea o reprezintă partidele de dublu, probă în care a reuşit să atingă finala turneului de la Hobart, în pereche cu Yung-Jan Chan din Taiwan, şi cea a turneului de la Praga, cu unguroaica Agnes Szavay, precum şi faza semifinalelor la Montreal şi sferturilor de finală ale turneului de la Roland Garros, ambele împreună cu Shahar Peer din Israel. Aceste rezultate au propulsat-o pe locul 30 WTA la dublu (poziţia a 24-a, la 7 iunie 2010), fiind cel mai bine clasată româncă în această ierarhie.

La simplu, Niculescu a ajuns în semifinalele turneului de la Taşkent. Atât Niculescu, cât şi Gallovits se apropie de primul milion de dolari câştigaţi din tenis, prima având 931.321 de dolari "strânşi" până acum, iar cea de-a doua 906.954 de dolari.

"Dezamăgirile anului" în tenisul feminin românesc sunt Sorana Cîrstea şi Ioana Raluca Olaru.

Cîrstea reuşea în 2009 să ajungă până pe locul 23 WTA (17 august) şi juca în sferturile de finală ale turenului de la Roland Garros. A urmat o "coborâre" pentru Cîrstea până pe locul 46 la finalul lui 2009 şi până pe 93 la sfârşitul acestui an. Doar o performanţă notabilă în 2010, calificarea în semifinalele turneului de la Estoril, în rest multe eliminări în primul tur al competiţiilor la care a partcipat. Cu toate acestea, ea a câştigat în acest an 224.541 de dolari şi este jucătoarea română în activitate cu cele mai mari premii obţinute în carieră, 1.115.009 dolari.

Ioana Raluca Olaru a avut, de asemenea, un an dezastruos, coborând de pe locul 73, la finalul lui 2009, pe locul 182, pe care se situează acum. Olaru, care în 27 iulie 2009 se afla pe locul 53, a câştigat în 2010 suma de 143.052 de dolari.

La polul opus, Simona Halep, 19 ani, şi Liana Gabriela Ungur, 25 de ani, au fost româncele cu cel mai important progres în 2010.

Halep era pe locul 210 în ultimul clasament publicat de WTA în 2009, iar astăzi ea se află pe poziţia a 84-a, cu un "vârf" al carierei în 1 noiembrie, locul 80. Prima performanţă majoră din cariera tinerei jucătoare a fost calificarea în sferturile de finală ale turneului de la Marbella, după ce a disputat şi trei meciuri în calificări. Era prima participare a lui Halep la un turneu WTA şi printre "victimele" sale s-a numărat şi Sorana Cîrstea, pe care a eliminat-o în turul doi. Halep a jucat apoi în finală la Fes, turneu la care de asemenea a disputat calificări. În total, Halep a câştigat în acest an 109.431 de dolari, iar în cariera sa 156.131 de dolari.

Strict din punct de vedere al poziilor din clasamentul WTA, Liana Gabriela Ungur a avut cea mai importantă ascensiune în ierarhia WTA dintre jucătoarele române, de la locul 377 la finalul lui 2009 la locul 158 la sfârşitul lui 2010. Însă ea a acumulat puncte în special în competiţiile ITF (a câştigat la Florenţa, la Sarajevo, la Padova şi la Monteroni D'Arbia), fiind prezentă pe tabloul principal al unui turneu WTA doar la Praga (turul I, eliminată de Agnes Szavay). Ea a câştigat 32.061 de dolari, cea mai mică sumă dintre românii prezentaţi în această statistică.

Pe locul secund în ceea ce priveşte câştigurile realizate de români în 2010 se află Victor Hănescu, care a acumulat 495.674 de dolari. "Hane" este jucătorul român în activitate cu cele mai mari premii în carieră, 2.775.387. Tenismanul în vârstă de 29 de ani a încheiat anul pe locul 51 ATP, trei poziţii mai jos decât în urmă cu 12 luni. Cea mai bună performanţă a sa a fost disputarea finalei turneului de la Casablanca, pe care a pierdut-o în faţa elveţianului Stanislas Wawrinka.

Hănescu a fost foarte aproape de accede în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, dar a fost învins în turul trei, după un meci "cu cântec", disputat împotriva americanului Daniel Brands. Atunci, Hănescu a decis să se retragă de pe teren la scorul de 6-7, 6-7, 7-6, 6-3, 3-0 în favoarea lui Brands, după ce a ratat patru mingi de meci în setul al treilea şi după o altercaţie cu câţiva spectatori din tribună. Imaginile TV l-au arătat pe Hănescu care scuipa înspre fani, la începutul setului decisiv, sportivul român reacţionând astfel în urma unor injurii venite dinspre tribună. Pentru gestul său şi pentru faptul că a făcut şi câteva greşeli intenţionate, Hănescu a fost sancţionat cu o amendă de 15.000 de dolari.

Victor Hănescu a ajutat echipa de Cupa Davis a României să revină în Grupa Mondială, după victoriile obţinute în faţa Ucrainei (scor 3-1) şi Ecuadorului (scor 5-0). El a reuşit să câştige toate meciurile în care a evoluat în Cupa Davis în 2010, trei la simplu şi două la dublu.

În ultima probă, România a avut un sprijin important în Horia Tecău, cel mai bun jucător român de dublu. Două meciuri şi tot atâtea victorii pentru cuplul Hănescu/Tecău în partidele din Cupa Davis.

Tecău a reuşit un an de excepţie, cu cinci turnee de dublu câştigate, dintre care patru, New Haven, Bastadt, 'S-Hertoghenbosch şi Casablanca, împreună cu suedezul Robert Lidstedt, şi unul, Auckland, cu Marcus Daniell, din Noua Zeelandă.

Tecău şi Lindstedt au disputat finala turneului de la Wimbledon, pe care au pierdut-o, scor 6-1, 5-7, 5-7, în faţa perechii Jurgen Melzer (Austria)/Philipp Petzschner (Germania). Aceasta a fost prima prezenţă românescă într-o finală de Grand Slam la dublu, din 1979.

Românul a încheiat 2010 pe locul 19 ATP la dublu (poziţia a 15-a, cea mai bună din carieră, la 11 octombrie, şi locul 46 la finalul lui 2009) şi a câştigat 241.780 de dolari numai din competiţiile de dublu, mai mult de jumătate decât în toată cariera sa (464.422 de dolari), cu cel mai mare premiu de aproximativ 93.000 de dolari, pentru finala de la Wimbledon. Tecău şi Lindstedt au ratat de puţin participarea la Turneul Campionilor de la Londra, competiţie care reuneşte cei mai buni opt jucători de simplu şi cele mai bune opt perechi la dublu.

După ce în 2009 Victor Crivoi pătrunsese în Top 100 ATP (cu locul 75 cea mai bună clasare, la 17 august 2009, şi locul 123 la finalul anului trecut), în acest an evoluţiile componentului echipei de Cupa Davis a României au înregistrat un recul, el ajungând la marginea inferioară a Top 200 ATP, pe locul 176. Puţine realizări pentru Crivoi în turneele ATP, doar prezenţa în turul doi la Moscova şi la Bucureşti şi premii de 77.773 de dolari în 2010, plus o victorie înregistrată în Cupa Davis, în meciul cu ecuadorianul Giovanni Lapentti, scor 6-2, 6-4.

Căpitanului nejucător Andrei Pavel s-a bazat mai mult în 2010 pe Adrian Ungur ca al doilea tensiman în partidele de simplu din Cupa Davis. Ungur a reuşit două victorii, ambele în meciurile de simplu din întâlnirea cu Ecuadorul, şi o înfrângere, în partida cu Ucraina, în faţa lui Serghei Stahovski. El a înregistat pe parcursul lui 2010, cea mai bună clasare din carieră, locul 122, la 23 septembrie, dar a încheiat anul pe locul 185, opt poziţii mai jos, decât la finalul lui 2009. Calificarea în turul doi la Bucureşti a reprezentat pentru Ungur cea mai bună performanţă a anului, în care a acumulat 55.054 de dolari din premii.

Pe plan internaţional, cele mai mari premi în 2010 le-a obţinut spaniolul Rafel Nadal, liderul clasamentului ATP: 10.171.998 de dolari. El este urmat de elveţianul Roger Federer (locul 2 ATP), cu 7.698.289 de dolari (dintre care 1.630.000 de dolari numai pentru câştigarea Turneului Campionilor), de sârbul Novak Djokovici (locul 3 ATP), cu 4.278.857 de dolari, de britanicul Andy Murray (locul 4 ATP), cu 4.046.805 de dolari, şi de suedezul Robert Soderling (locul 5 ATP), cu 3.731.527 de dolari.

La feminin, jucătoarea de pe primul loc al clasamentului WTA, daneza Caroline Wozniacki, a obţinut 4.446.488 de dolari din tenis în 2010. Dar ea este pe locul doi în ierarhia câştigurilor, după belgianca Kim Clijters (locul 3 WTA), care a încasat 5.035.060 de dolari. Urmează Serena Williams (locul 4 WTA), cu 4,266,011 de dolari, deşi americanca a ratat ultima parte a sezonului din cauza unei accidentări, rusoiaca Vera Zvonareva (locul 2 WTA) cu 3.444.641 de dolari şi americanca Venus Williams (locul 5 WTA), cu 2.614.782 de dolari.

Sportivii de pe locul 7 al clasamentelor ATP şi WTA, spaniolul David Ferrer şi italianca Francesca Schiavone, au obţinut în 2010 premii în valoare de 2.593.353 de dolari, respectiv 2.456.634 de dolari.

Premiile românilor în 2010 sunt următoarele:

Feminin

Loc actual Loc 2009 Cel mai bun loc Premii 2010 Premii cariera

Alexandra Dulgheru 29 51 27 (2010) 519.762 748.081;

Edina Gallovits 76 93 54 (2008) 177.627 906.954;

Monica Niculescu 82 101 47 (2008) 251.188 931.321;

Simona Halep 84 210 80 (2010) 109.431 156.131;

Sorana Cirstea 95 46 23 (2009) 224.541 1.115.009;

Liana Ungur 158 377 157 (2010) 32.061 125.128;

Raluca Ioana Olaru 182 73 53 (2009) 143.052 618.534;

Masculin

Victor Hanescu 51 48 26 (2009) 495.674 2.775.387;

Victor Crivoi 176 123 75 (2009) 77.773 466.126;

Adrian Ungur 186 178 122 (2010) 55.054 222.524;

Dublu masculin

Horia Tecău 19 46 15 (2010) 241.780 464.422.

(Material realizat de Adrian Petculescu)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici