- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (23.11.2019, 18:04)
- Radu Stroe
Presa belgiană, critică la adresa lui Ianis Hagi: A arătat prea puţin
Ianis Hagi a fost criticat de presa belgiană, aceştia acuzându-l pe fiul lui Gheorghe Hagi că nu se ridică la nivelul aşteptărilor.

Presa belgiană, critică la adresa lui Ianis Hagi: A arătat prea puţin
„Trebuie să recunoaştem, Ianis Hagi a arătat prea puţin pentru a se justifica vâlva făcută în jurul său în vară, după transfer. Românul ar putea fi mulţumit doar cu golul său de debut şi cu prestaţia din partida cu Saint-Truiden, scor 3-3, dar clar nu era unul dintre preferaţii lui Mazzu. Nu putem prezice când Hagi va începe titular, însă, în cea mai bună formă, poate el va oferi acea scânteie de creativitatea care a lipsit celor de la Genk atât de mult în ultima vreme”, au scris cei de la voetbalnieuws.be.
Pentru Genk, Ianis Hagi a avut 14 apariţii în toate competiţiile, a marcat 3 goluri şi a oferit două pase decisive.
Genk a plătit pentru Ianis Hagi suma de 4 milioane de euro.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 12:40
Israelul evacuează taberele din Cisiordania şi interzice întoarcerea refugiaţilor