Presa britanică despre evoluţia naţionalei Angliei: "Abjectă", "oribilă", "lugubră"

Presa britanică a criticat dur duminică prestaţia naţionalei Angliei în meciul cu Germania, scor 1-4, din optimile de finală ale Cupei Mondiale, calificând-o drept "abjectă", "oribilă" şi "lugubră".

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Presa britanică despre evoluţia naţionalei Angliei: "Abjectă", "oribilă", "lugubră"

Presa britanică despre evoluţia naţionalei Angliei: "Abjectă", "oribilă", "lugubră" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"O Anglie abjectă se prăbuşeşte", a titrat The Times. "Sub efectul decepţiei, jucătorilor englezi le va fi greu să treacă peste sentimentul de injustiţie, însă în timp vor vedea meciul altfel", notează jurnalul englez.

Daily Telegraph şi The Guardian scriu că naţionala Angliei a fost "surclasată". Daily Telegraph menţionează că preşedintelui FIFA, Joseph Blatter, ar trebui să-i fie ruşine pentru că a refuzat folosirea tehnologiei de asistenţă video pe linia porţii, însă subliniază că Anglia a meritat să fie învinsă.

"O Anglie oribilă s-a ales cu inima zdrobită la Cupa Mondială", a titrat The Independent, care consideră că golul nevalidat al lui Lampard "maschează lacunele echipei". "Nimeni nu poate nega că Germania este o echipă mai bună", adaugă sursa citată.

"Germania elimină o Anglie lugubră" notează BBC, precizând că este vorba despre cea mai dură înfrângere a Angliei din istoria Cupei Mondiale.

Daily Mail scrie că naţionala Germaniei a zdrobit echipa Angliei cu ajutorul unui "arbitru de linie care nu vedea prea bine".

"Naţiunea în doliu, Anglia zdrobită", a titrat The Sun, în timp ce Daily Star a scrie despre "Anglia masacrată".

Reprezentativa Germaniei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, duminică, la Bloemfontein, cu scorul de 4-1 (2-1), selecţionata Angliei, în optimile de finală ale turneului din Africa de Sud.

În minutul 38, la scorul de 2-1, Frank Lampard a şutat din afara careului, balonul a lovit transversala şi a căzut, cu toată circumferinţa, dincolo de linia porţii însă arbitrul uruguayan Jorge Larrionda nu a validat reuşita mijlocaşului englez.

Află aici care este programul Cupei Mondiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici