Presa elenă: Misiune periculoasă la Bucureşti pentru Panathinaikos

Presa elenă scrie, joi, că formaţia Panathinaikos Atena are "o misiune periculoasă" la Bucureşti, în meciul cu Dinamo, contând pentru a doua etapă a grupei F a Ligii Europa, grecii având nevoie de victorie pentru a-şi păstra şansele de calificare mai departe.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Presa elenă: Misiune periculoasă la Bucureşti pentru Panathinaikos

Presa elenă: Misiune periculoasă la Bucureşti pentru Panathinaikos (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

"Misiune periculoasă la Bucureşti", a titrat Sportnet, care adaugă: "La aproape 20 de ani de la înfrângerea umilitoare din Cupa Cupelor, Panathinaikos vizitează din nou stadionul lui Dinamo, cu gând de revanşă. Românii au câştigat la Graz şi au făcut un pas important spre calificare, în timp ce Pao a eşuat acasă cu Galatasaray".

Ziarul Rizospastis din Atena a precizat că "numai victoria ar menţine intacte şansele de calificare ale atenienilor".

Cotidianul Naftemporiki a titrat: "Optimism şi încredere". "Panathinaikos vrea să rămână în viață în bătălia calificării. Se anunţă un duel crâncen cu Dinamo, chiar dacă gazdele vor fi private de aportul publicului", a scris Naftemporiki.

Ziarul Gazzetta scrie că după ce a luat trei puncte de la Graz, Dinamo nu concepe să piardă teren în jocul cu Panathinaikos. "Ten Cate va folosi acelaşi 11 din derbiul cu AEK Atena: Tzorvas - Vyntra, Bjarsmyr, Sarriegi, Kante - Gilberto Silva, Simao, Katsouranis - Karagounis, Leto - Salpingidis".

Partida FC Dinamo - Panathinaikos Atena, contând pentru a doua etapă a grupei F a Ligii Europa, se va disputa, joi, cu începere de la ora 22.05 şi va fi transmisă de Pro TV.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici