Presa franceză cere demiterea selecţionerului Domenech

Presa franceză consideră că eliminarea Franţei de la turneul final al Campionatului European, după înfrângerea, 0-2, în faţa Italiei, în ultimul meci din grupa C, înseamnă sfârşitul unei generaţii şi trebuie să aducă demisia selecţionerului Raymond Domenech.

Urmărește
12 afișări
Imaginea articolului Presa franceză cere demiterea selecţionerului Domenech

Presa franceză cere demiterea selecţionerului Domenech (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

"Un faliment imens", titrează L'Equipe, adăugând că "această eliminare, încă din faza grupelor, este un naufragiu". "Acest eşec răsunător va avea consecinţe. O generaţie se va retrage", scriu jurnaliştii francezi. "Raymond Domenech mai are doi ani de contract şi trebuie să conducă o echipă reînnoită la Campionatul Mondial din Africa de Sud. Dar acest Euror ratat în totalitate îi va clătina serios poziţia", încheie L'Equipe.

"Sfârşit", titrează şi Le Parisien. "Între jucători acoperiţi de glorie şi de bani, care nu-şi mai regăsesc setea de victorie şi un selecţioner care a ales să moară cu ideile sale, fotbalul francez a primit o palmă magistrală". Cotidianul noează că "au fost făcute prea multe greşeli, la toate nivelurile" şi că "responsabilii trebuie să plătească". "Raymond Domenech trebuie înlocuit pentru a relansa echipa către Mondialul din 2010. E urgent", adaugă Le Parisien.

France Soir cere, pe prima pagina, "demisia" lui Domenech. Ziariştii consideră că "echipa Franţei nu a arătat niciodată o faţă de cuceritoare. Cu o apărare «şvaiţer», un mijloc lipsit de idei şi un atac fantomă, tot sistemul catastrofal al lui Domenech a naufragiat ieri. Mai are o singură soluţie: uşa!", concluzionează France Soir.

Pentru Le Figaro, "speranţa a murit încă de la acel meci sinistru cu România". Publicaţia din Hexagon caracterizează naţionala Franţei ca "o echipă între două generaţii, fără Zidane, dar cu Thuram".

Journal la Presse de la Manche consemnează că "ieri, în faţa Italiei, a avut loc decesul unei epoci glorioase", în timp ce L'Est Republicain scrie că "aceşti italieni cu care ne întâlnim regulat ne-au împins de această dată în vid".

Reprezentativa Franţei a ratat calificarea în sferturile de finală de la Euro-2008, după ce a pierdut, cu scorul de 0-2 (0-1), în faţa selecţionatei Italiei, într-un meci contând pentru ultima etapă a grupei C de la Euro-2008. Golurile Italiei au fost marcat de Pirlo '25 din penalti şi De Rossi '62.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici