Presa germană, după calificarea echipei Bayern în finala LC: "Daaaaaaa! , "O seară magică"

Presa germană exultă după calificarea echipei Bayern Munchen în finala Ligii Campionilor, în urma victoriei, cu scorul de 4-3, înregistrată miercuri, în manşa secundă a semifinalelor cu Real Madrid, notând că a fost "o seară magică" şi că "visul a devenit realitate".

Urmărește
345 afișări
Imaginea articolului Presa germană, după calificarea echipei Bayern în finala LC: "Daaaaaaa! , "O seară magică"

Presa germană, după calificarea echipei Bayern în finala LC: "Daaaaaaa! , "O seară magică" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Jaaaaaaa!" (Daaaaaa!), a scris Bild.de pe pagina de start, după meciul considerat de jurnalul german "o dramă la care tensiunea a fost inimaginabilă".

"O seară magică", a notat şi Kicker, menţionând că "visul lui Bayern Munchen a devenit realitate". "Neuer a făcut totul posibil", a precizat cotidianul german, lăudând prestaţia portarului german.

11 Freunde menţionează că echipa cea mai titrată din Germania "a scris istorie în fotbal", devenind prima formaţie care joacă finala pe teren propriu, de la introducerea noii formule, în 1992.

"Nu putea exista mai mult suspans", notează Süddeutsche Zeitung, amintind de "problema enormă de la începutul jocului" a echipei Bayern, condusă cu 2-0 după primele minute, interval urmat de "o prestaţie impresionantă".

Frankfurter Allgemeine Zeitung considerã că Bayern a câştigat "războiul nervilor".

De cealaltă parte, presa spaniolă este dezamăgită de faptul că Real Madrid nu va juca finala Ligii Campionilor, în condiţiile în care a câştigat de nouă ori acest trofeu, ultima dată în 2002.

"Al zecelea trofeu va trebui să aştepte", a notat Mundo Deportivo. "Nu s-a putut. Cele 90 de minute s-au încheiat cu 2-1. Ocaziile s-au succedat, la fel şi nervii, iar la final seria penaltiurilor a fost de partea germanilor, deşi Casillas a apărat două. Mourinho şi Real Madrid vor trebui să aştepte", a menţionat sursa citată.

"Al zecelea... decepţie", a titrat cotidianul Sport. "Madrilenii se vedeau deja cu faimosul «al zecelea» luat. Dar vor trebui să aştepte cel puţin încă un an. Fotbalul a făcut dreptate şi Madridul a plătit pentru zgârcenia sa. Bayern a ajuns în finală în urma penaltiurilor, după o partidă în care a fost infinit superioară", adaugă Sport.

El Periodico este de părere că Bayern a meritat să se califice în finală.

Presa internaţională acordă spaţii largi meciului disputat miercuri seară în Liga Campionilor.

"Real şi Mou, lacrimi în faţa Bayern-ului la penaltiuri", a scris Gazzetta dello Sport, în timp ce L'Equipe a menţionat că aceia care au făcut pronosticuri privind "o finală perfectă între Barcelona şi Real s-au înşelat.

"Visul Realului s-a încheiat la penaltiuri", a titrat şi Record, iar A Bola a scris: "Suprarealist", subliniind ratarea lui Cristiano Ronaldo.

Formaţia Bayern Munchen s-a calificat în finala Ligii Campionilor, în urma victoriei, scor 4-3, după executarea loviturilor de departajare, din meciul cu Real Madrid, de pe Santiago Bernabeu, din manşa secundă a semifinalelor competiţiei.

La finalul celor 90 de minute de joc, scorul a fost de 2-1 pentru Real, după ce în tur Bayern câştigase tot cu 2-1, astfel că partida a ajuns în prelungiri. Golurile au fost marcat de Cristiano Ronaldo '6 (penalti) şi '14 pentru Real Madrid, în timp ce pentru Bayern a înscris Robben '27 (penalti). La loviturile de departajare, pentru Reala marcat Xabi Alonso, iar Cristiano Ronaldo, Kaka şi Sergio Ramos au ratat. Pentru Bayern au marcat Alaba, Gomez şi Schweinsteiger, iar Kroos şi Lahm au ratat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici