„Popescu, fostul jucător al Barcei, condamnat penru fraudă fiscală”, a scris cotidianul As, care menţionează şi faptul că Popescu ar fi trebuit să fie ales, miercuri, preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal.
Şi El Periodico de Catalunya scrie că Popescu va merge la închisoare, alături de alţi şapte oameni de fotbal, între care şi managerul FC Steaua, Mihai Stoica.
„Fostul azulgrana Popescu va trebui să facă închisoare”, a notat El Mundo Deportivo, în timp ce Marca a titrat: „Popescu, fost căpitan cule, trei ani de închisoare pentru fraudă fiscală”.
„Popescu în cătuşe”, scrie presa belgiană, în timp ce francezii de la L’Equipe, France Football şi AFP notează că Popescu, fost căpitan al Barcelonei, a fost condamnat pentru fraudă.
Şi presa engleză a preluat informaţia condamnării lui Popescu, subliniind că fost jucător al echipei Tottenham trebuie să meargă la închisoare.
Presa italiană în schimb vorbeşte mai mult despre condamnarea fraţilor Ioan şi Victor Becali, sublinind că, prin deciziile de marţi, în România s-a produs un „adevărat cutremur”.
Toţi cei opt inculpaţi în Dosarul Transferurilor au primit, marţi, pedepse definitive cu închisoarea: fostul acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare; managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost condamnat definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare; fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat definitiv la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare, la fel ca fostul impresar Ioan Becali; impresarul Victor Becali a fost condamnat definitiv la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare; fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost condamnat definitiv la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare; fostul fotbalist Gheorghe Popescu, candidat la şefia Federaţiei Române de Fotbal, a fost condamnat definitiv la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare, iar fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova, Gigi Neţoiu, a fost condamnat definitiv la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.