Prima pagină » Sport » Presa italiană îl laudă pe Lobonţ, numindu-l „talisman”

Presa italiană îl laudă pe Lobonţ, numindu-l „talisman”

Portarul echipei AS Roma, Bogdan Lobonţ, apreciat pentru prestaţia de la partida de sâmbătă, cu Palermo, scor 1-0, este comparat de cotidianul Il Messaggero cu un talisman, jurnalul notând că gruparea din Roma a înregistrat o singură înfrângere în şase meciuri cu românul între buturi.
Presa italiană îl laudă pe Lobonţ, numindu-l

„Roma, talismanul Lobonţ”, scrie Il Messaggero, care menţionează că atunci când joacă românul „Roma pierde greu şi de cele mai multe ori nu primeşte goluri”. „Şase prezenţe şi o singură înfrângere pentru român. Un scenariu care după ce a fost aplicat împotriva echipei Inter pe San Siro (0-0) şi la Parma (primul succes stagional al lui Luis Enrique, 1-0) s-a repetat şi la Palermo, victorie cu 1-0, trei puncte în plus în clasament şi zero goluri primite. «Pisica» este cu siguranţă un talisman”, adaugă sursa citată, precizând că în meciurile jucate în acest sezon Lobonţ a obţinut trei victorii (cu Parma, Atalanta şi Palermo), două remize (cu Inter şi Siena) şi o înfrângere (cu Lazio, în retur).

„Sâmbătă, pe Barbera, a fost alături de Borini şi Lamela cel mai bun de pe teren. Datorită lui, Roma a început din nou să nu mai primească goluri. Acum va reveni pe bancă – «Mi-am făcut datoria, acum revine Stekelenburg» – pentru a fi pregătit atunci când va fi chemat din nou pe teren„, mai scrie Il Messaggero, făcând referire la faptul că portarul titular al Romei, Maarten Stekelenburg, a fost suspendat din cauza unei eliminări.

Formaţia AS Roma, cu portarul Bogdan Lobonţ integralist, a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Palermo, într-un meci din etapa a XXVII-a a campionatului Italiei.