Presa poloneză: România n-a jucat strălucit, dar a fost mai bună
Publicaţia Onet a titrat: „Înfrângere la debut pentru Smuda, miracolul trebuie să mai aştepte”. „În a doua repriză Polonia a arătat mai rău decât în prima parte. Nici românii n-au jucat strălucit, dar au reuşit să marcheze o dată„, a comentat Onet.
„Polonia a ajucat cu ambiţie, dar a pierdut. Minutul 59 a fost decisiv, şutul lui Niculae deviat de Dudka aducând unicul gol al partidei„, a notat Futbol News.
„Eşec inaugural pentru Smuda, care a început cu stângul, înfrânt de România„, a scris cotidianul Przeglad Sportowy.
Ziarul Sport a subliniat că acesta a fost cel mai bun meci al Poloniei din această toamnă: „Dar asta nu înseamnă automat că a şi fost bine. După campania dezastruoasă de calificare, ştacheta a fost ridicată puţin, dar vechile păcate au ieşit la iveală. România a fost mai tehnică şi a marcat la 15 minute de la reluare„.
„Românii au fost mai buni, au stăpânit mai bine mingea pe un teren greu„, a comentat Interia.
Cotidianul Super Express a scris că jucătorii polonezi au comis destule greşeli, una dintre ele fiind speculată de echipa României: „Putea fi 2-0, dar Kuszczak şi-a făcut datoria„.
Reprezentativa României a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 1-0 (0-0), partida amicală susţinută, în deplasare, în faţa echipei similare a Poloniei, care s-a disputat pe stadionul „Legia” din Varşovia, unicul gol fiind înscris de Daniel Niculae, în minutul 59.