Preşedinte FC Porto: Villas-Boas e obsedat de Mourinho, a plecat de teama de a nu fi comparat cu el

Preşedintele clubului FC Porto, Pinto da Costa, a explicat decizia tehnicianului Andre Villas-Boas de a pleca în acest an la Chelsea prin faptul că acesta este obsedat de Jose Mourinho şi a plecat de teama comparaţiilor cu antrenorul formaţiei Real Madrid, informează presa portugheză.

Urmărește
12 afișări

Potrivit presei portugheze, Pinto da Costa a citat o conversaţie pe care a avut-o cu Villas-Boas, în care acesta îşi exprima teama că nu va mai fi căutat de marile cluburi din lume dacă echipa FC Porto ar fi pierdut într-un mod ruşinos în faţa formaţiei FC Barcelona, în Supercupa Europei, şi nu s-ar fi ridicat la nivelul aşteptărilor în Liga Campionilor.

"I-am spus că, în condiţii normale, la 33 de ani ar fi trebuit să antreneze Academica Coimbra sau Naval, pentru ca la 40 de ani să fie la un club mare, dar că el, la 33 de ani, a câştigat deja ceva cu FC Porto şi că avea posibilitatea de a obţine alte multe trofee. Iar el mi-a răspuns: «Este frumos ce spui, însă dacă luăm trei-patru goluri de la FC Barcelona şi nu avem un parcurs bun în Liga Campionilor, atunci nimeni n-o să mă mai caute». El are un complex şi trăieşte tot timpul cu gândul la fantasma lui Mourinho. Cum Mourinho a câştigat Cupa UEFA şi Liga Campionilor cu FC Porto, el nu a vrut să continue de teamă că nu va putea câştiga aceleaşi trofee", a declarat preşedintele clubului FC Porto, Nuno Pinto da Costa.

Oficialul a adăugat că l-a sfătuit pe Villas-Boas să mai rămână un an la FC Porto, dar că aceasta a preferat să plece acum "de teama de a fi comparat cu Mourinho". "Dacă i-aş fi fost tată, i-aş fi spus ceea ce i-am spus ca preşedinte şi prieten: că trebuie să mai rămână un an. I-am amintit că dacă Mourinho a primit cinci goluri de la Barcelona nu a încetat să mai fie cel mai bun antrenor din lume. În fotbal, când te gândeşti la un club mare, nu-ţi vine în cap numele Chelsea, ci Real Madrid, FC Barcelona sau Manchester. I-am zis că acesta va fi ultimul sezon al lui Guardiola la Barcelona şi că Barca ar fi clubul ideal pentru el, dar s-a speriat de comparaţia cu Mourinho şi a plecat acum", a mai spus Pinto da Costa.

Andre Villas-Boas, care a câştigat Liga Europa cu FC Porto în sezonul 2010/2011, a semnat, în iunie, un contract pe trei ani cu Chelsea Londra.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici