„Antonino Pulvirenti a confirmat că a plătit pentru trucarea a cinci meciuri, începând cu partida Varese – Catania, şi suma a fost de 100.000 de euro pe meci. Pulvirenti a făcut acest lucru pentru a o salva pe Catania”, a precizat procurorul Giovanni Salvi, adăugând că Pulvirenti a menţionat că nu a pariat pe meciurile respective.
Catania a notat, pe site-ul oficial, că Pulvirenti a recunoscut că a avut contacte pentru aranjarea rezultatelor unor meciuri, dar discuţiile respective nu au avut o influenţă reală asupra rezultatelor partidelor.
Cele cinci meciuri în cauză sunt Varese-Catania (0-3, în 2 aprilie), Catania-Trapani (4-1, în 11 aprilie), Latina-Catania (1-2, în 19 aprilie), Catania-Ternana (2-0, în 24 aprilie) şi Catania-Livorno (1-1, în 2 mai).
Şapte persoane au fost arestate, în urmă cu o săptămână, într-un scandal de meciuri trucate din Italia, între aceştia aflându-se şi preşedintele clubului Catania, Antonino Pulvirenti, şi administratorul delegat Pablo Consentino. De asemenea, Pablo Cosentino, fostul director sportiv al Cataniei, a fost reţinut în cadrul acestui scandal, celelalte patru persoane arestate fiind agenţi de pariuri şi impresari.
Poliţia îi acuză de trucare de meciuri în Serie B, pentru a evita retrogradarea în eşalonul inferior.