Preşedintele clubului Lazio a primit ameninţări cu moartea

Publicat: 04 05. 2010, 13:15
Actualizat: 06 11. 2012, 09:55

„Mereu am insistat că în sport nu trebuie abordată violenţa fizică sau verbală şi nu trebuie ofensată demnitatea adversarului. În schimb, am asistat la manifestaţii care au rănit fanii noştri şi au generat un climat de instigare la violenţă”, a declarat Lotito.

Reacţiile contra evoluţiei jucătorilor de la Lazio au ajuns şi în plan politic, unde s-a vorbit de „ruşine”, „spectacol deprimant” sau „reclamă împotriva sportului şi fair-play-ului”.

Doi senatori ai formaţiunii Poporul Libertăţii (PDL), partidul lui Silvio Berlusconi, au anunţat că voi iniţia o procedură pentru a-l întreba pe premier dacă situaţia de la meciul Lazio – Inter afectează „corectitudinea campionatului”.

Duminică, Inter s-a impus cu scorul de 2-0, păstrând primul loc cu două etape înainte de final şi aflându-se la două puncte în faţa formaţiei AS Roma. De-a lungul meciului, suporterii formaţiei Lazio au susţinut echipa Inter deoarece un succes al lazialilor ar fi fost în defavoarea interiştilor dar în favoarea Romei, lucru de neacceptat pentru fani.

Urmăreşte evoluţia echipei tale favorite, live pe telefonul tău mobil. Pentru mai multe detalii click aici.