Preşedintele Confederaţiei Braziliene de Fotbal a demisionat
Preşedintele Confederaţiei Braziliene de Fotbal, Ricardo Teixeira, vizat de o serie de acuzaţii de corupţie cu doi ani înainte de Cupa Mondială din 2014, din Brazilia, a demisionat din funcţie, a anunţat CBF.
![Imaginea articolului Preşedintele Confederaţiei Braziliene de Fotbal a demisionat](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/9393341/1/fotbal-poarta-publimedia-shutterstock.jpg?width=560)
Preşedintele Confederaţiei Braziliene de Fotbal a demisionat (Imagine: Shutterstock)
Ricardo Teixeira, în vârstă de 64 de ani, se afla la conducerea confederaţiei braziliene de 23 de ani şi conducea, de asemenea, Comitetul de Organizare a Cupei Mondiale din 2014.
La 9 martie, el anunţase că intră în concediu medical, la o săptămână după ce fusese confirmat în funcţie. Plecarea lui Teixeira a fost anunţată la Rio de Janeiro de José Maria Marin, preşedintele în exerciţiu al CBF.
Teixeira face în prezent obiectul unei anchete, fiind suspectat de Parchetul din Rio de Janeiro de "transfer ilegal de fonduri şi de spălare de bani". El susţine că este nevinovat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Constanţa: Plan roşu de intervenţie activat după ce un copil a pulverizat spray cu piper la şcoală
-
Peste 100 de clădiri din România vor fi iluminate în roşu pentru Ziua Europeană a Numărului de Urgenţă 112
-
Trump cere eliberarea ostaticilor isreaelieni până sâmbătă, ameninţând cu represalii în Gaza
Ricardo Teixeira a mai fost vizat de acuzaţii de corupţie în trecut.
BBC a dezvăluit, în urmă cu mai multe luni, că oficialul a primit mită în valoare de 9,5 milioane de dolari în perioada 1992-1997 din partea agenţiei internaţionale de marketing International Sports and Leisure, care gestiona drepturile CM, înainte de a se desfiinţa în 2001. El a fost acuzat şi de lipsă de etică cu ocazia desemnării ţării gazdă a CM-2018 de către fostul preşedinte al Federaţiei Engleze de Fotbal, David Triesman.
FIFA l-a disculpat de fiecare dată pe Ricardo Teixeira.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/cancan-1-mihai-mincu2-1739250307.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9393341&pid=1)