„Demisionez pentru a permite federaţiei să îşi continue activitatea şi să se menţină unitatea familiei fotbalului irakian, dincolo de interferenţele politice foarte prezente”, se arată într-o scrisoare a lui Said, adresată federaţiei şi Comitetului de Organizare a Alegerilor.
Guvernul de majoritate şiită şi Hussein Saïd, adjunctul celebrului Oudai, fiul lui Saddam Hussein, se află de doi ani în conflict. Said a negat mereu să a aparţinut partidului Baas, care a condus ţara în perioada 1968-2003.
„Am lucrat ca preşedinte al IFA în ciuda tuturor acuzaţiilor injuste aduse de persoane din afara sportului irakian şi care m-au obligat să stau departe de ţară”, a precizat Said.
Alegerile din cadrul IFA au fost amânate în mai multe rânduri. După repetate amânări, federaţia a decis, sâmbătă, ca alegerile să aibă loc la Bagdad, în data de 16 iunie, însă aştepta acordul FIFA în acest sens. Conform IFA, forul internaţional a cerut guvernului irakian să garanteze că Hussein Said poate să vină liber fără să fie interogat de comisia înfiinţată în urmă cu şapte ani pentru a îndepărta din viaţa publică orice persoană ce a avăut legături cu regimul lui Saddam Hussein.
„Guvernul încă nu a răspuns FIFA”, a declarat un responsabil al federaţiei.
În august 2010, FIFA a acordat un termen de un an responsabililor fotbalului irakian pentru a rezolva problemele ce împiedică desfăşurarea activităţii IFA, după eşecul privind alegerea unui birou executiv. „Având în vedere circumstanţele, acest caz a fost transferat Comitetului de Urgenţă al FIFA, care a decis să prelungească mandatul actualului Comitet Executiv al IFA cu un an, până la 31 iulie 2011”, a precizat FIFA într-un comunicat.
FIFA a suspendat IFA, în perioada noiembrie – martie 2010, după ce poliţia irakiană a preluat controlul asupra sediului federaţiei din această ţară.
Născut în 1958, fostul fotbalist Hussein Said a fost ales în funcţia de preşedinte al IFA în 2004. Însă în curând noul regim condus de partide şiite a făcut totul pentru a-l îndepărta din funcţie.