Preşedintele federaţiei italiene acuză FIFA că a făcut o gafă la concertul din deschiderea CM
Preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), Giancarlo Abete, a acuzat FIFA că a făcut o gafă la concertul de joi, din deschiderea Cupei Mondiale, lăsându-l pe francezul Patrick Vieira şi nu pe un italian campion mondial să înmâneze simbolic trofeul Africii de Sud.

Preşedintele federaţiei italiene (Foto) acuză FIFA că a făcut o gafă la concertul din deschiderea CM (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Predarea trofeului Cupei Mondiale Africii de Sud de către francezul Patrick Vieira este o gafă a FIFA. Vieira nu a câştigat această cupă. Italia a câştigat-o", a declarat Abete, prezent în cantonamentul Italiei, la Irene.
Giancarlo Abete a precizat că federaţia italiană nu a primit nicio invitaţie pentru ca un jucător din naţionala Italiei să înmâneze trofeul reprezentanţilor Africii de Sud.
Joi, cu o zi înainte de începerea Cupei Mondiale, pe stadionul Orlando din Soweto a avut loc un concert. În aceeaşi seară, preşedintele Comitetului de Organizare, Danny Jordaan, şi secretarul general al FIFA, Jerome Valcke, l-au pus pe Patrick Vieira să ridice trofeul Cupei Mondiale, gest simbolic destinat înmânării trofeului ţării organizatoare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace
Vieira, care nu face parte din lotul Franţei pentru Cupa Mondială din Africa de Sud, a jucat finala CM-2006. Anterior, el a câştigat Cupa Mondială cu Franţa, în 1998.
Află aici care este programul Cupei Mondiale

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

