Preşedintele Federaţiei Române de Karate Tradiţional a decedat, în urma unui infarct

Publicat: 28 04. 2013, 15:49
Actualizat: 30 03. 2020, 19:06

Dan Stuparu, care a decedat duminică în urma unui infarct, ar fi împlinit 62 de ani în 20 octombrie.

Stuparu a deţinut funcţii în comisiile forurilor europene şi internaţionale de profil, iar din 1990 a fost antrenor federal în cadrul FRKT, pentru ca din 1993 să ocupe funcţia de preşedinte al federaţiei naţionale. A fost şi unul dintre fondatorii Federaţiei Române de Arte Marţiale, imediat după 1989.

Dan Stuparu a fost sensei 7 dan în artele marţiale şi a fost unul dintre cei mai importanţi promotori ai acestui sport în România.